ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Oradea, că a dat în judecată Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României", la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând anularea deciziei prin care i s-a retras decoraţia primită, informează Agerpres.

Tokes a arătat că acţiunea sa în contencios administrativ este motivată pe argumente, anume modul defectuos de alegere a membrilor din Consiliul de Onoare, incompatibilitatea unor membri şi încălcarea legii avocaturii.
"Cei 127 sau 117 membri, nu mai ştiu, ai Ordinului care au participat la adunarea generală alegătoare a consiliului au constituit numai 17% din totalul membrilor, deci nu au avut dreptul de a alege Consiliul. Adunarea Generală nu a fost convocată regulamentar", a afirmat Tokes.

Totodată, el a afirmat că între membrii Consiliului de onoare au fost una sau două persoane care au fost şi reclamanţi, ei având astfel dublă calitate, de judecători şi acuzatori. Potrivit acestuia, şi legea avocaturii a fost încălcată prin nerespectarea dreptului de a fi reprezentat de un avocat, aşa cum Tokes solicitase în repetate rânduri.

De asemenea, europarlamentarul a declarat că, la citirea motivării trimise în 30 decembrie 2013 (adoptată în 20 noiembrie 2013) de Consiliul de Onoare, pe 17 pagini - a subliniat el, cu aceleaşi expresii şi temeri care au caracterizat vremurile ceauşiste, a avut senzaţia că s-ar afla în faţa unui ofiţer de Securitate. El a dat câteva citate precum declaraţii, acţiuni şi campanii antiromâneşti, îndemn la ură naţională, ură interetnică, atentate grave la onoarea şi demnitatea poporului român, lipsă de respect faţă de statul român, discurs revizionist de factură fascisto-horthystă, acţiuni din arsenalul terorismului ideologic.

Tokes a mai adăugat că atacurile la adresa sa se manifestă şi prin alte acţiuni în instanţă, fiind dat în judecată de Noua Dreaptă, pentru aceleaşi motive şi acuzaţii precum cele invocate de Consiliul de Onoare.

Demersul de retragere a distincţiei a fost făcută ca urmare a unor declaraţii făcute de Tokes în luna iulie, la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad, conform cărora europarlamentarul îi cerea premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.