ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un grav accident rutier s-a petrecut duminică dimineaţă în Bulgaria. Un autocar care transporta turişti români s-a răsturnat în zona Veliko Tarnovo. În urma acestui accident, o femeie a murit, iar alte 14 persoane au fost rănite.

UPDATE: Autorităţile bulgare anunţă că patru dintre pasageri au fost răniţi grav, fiind transportaţi la spital.

Autocarul efectua o cursă între staţiunea Kusadasi, din Turcia, şi România, turiştii revenind din vacanţă.

În zona muntoasă din Bulgaria, pe un drum cu multe serpentine şi udat bine de ploaie, şoferul ar fi pierdut controlul volanului, autocarul răsturnându-se.

Autorităţile bulgare au intervenit cu mai mule echipaje ale ambulanţei si pompierilor.

Circulaţia în zonă este blocată complet de aproximativ trei ore, iar presa de la sud de Dunăre scrie că sunt cozi de kilometri pe ambele sensuri.