ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ameninţarea preşedintelui Traian Băsescu, aceea că va dezvălui public care din candidaţii la preşedinţie este ofiţer acoperit de informaţii poate produce efecte dintre cele mai periculoase, inclusiv în raport cu partenerii noştri din NATO şi UE afirmă jurnalistul Mirel Curea.

"Sunt absolut uluit de faptul că niciun ziar nu suflă o vorbă despre proporţiile dezastrului produs de "capătul" de deconspirare a unui ofiţer român sub acoperire in spionajul extern, Victor Ponta, comis ieri de către un cetăţean care, oricât ar parea de ciudat, este preşedintele ţării, şef al CSAT şi comandant suprem al forţelor armate.

Faptul că preşedintele, accentuez pe această calitate, se află în posesia unor astfel de date, pe care spune că este în măsură să le şi probeze - "Voi fi în măsură să aduc probe..." - înseamnă că respectivul serviciu şi-a deconspirat propriul ofiţer, livrând şefului statului şi probe. Cum aceste probe privesc calitatea de ofiţer sub acoperire a principalului adversar politic al preşedintelui, afacerea capătă un aspect foarte clar de implicare a SIE în lupta politică la cel mai înalt nivel, chestiune drastic interzisă şi sancţionată penal de către lege. Nu mai discut de faptul că gestul în sine, al SIE, de a-şi deconspira un ofiţer, pentru că deconspirarea nu putea pleca decât de la ei, ţine strict de competenţa Parchetului Militar.

Nu în ultimul rand, mai arată şi că partenerii externi ai SIE, în primul rand omoloagele din ţările NATO şi UE, îşi vor revizui rapid şi foarte drastic natura raporturilor cu serviciul românesc, în sensul în care vor manifesta neîncredere totală şi prudenţă maximă", a scris ziaristul pe pagina sa de facebook..