ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE 2 Meciul s-a încheiat după 120 de minute tot scor egal, 0-0. Urmează loviturile de departajare de la 11 metri.

UPDATE 1 Meciul s-a încheiat după 90 de minute scor egal, 0-0. Urmează prelungirile.

Olanda şi Argentina se vor întâlni de la ora 23:00, la Sao Paulo, în a doua semifinală de la CM 2014. Partida se va disputa de "Arena Corinthians" (capacitate de 62.601 de locuri) și va fi arbitrată de turcul Cuneyt Cakir.

Disputa din această seară va fi o reeditare a finalei din 1978, câştigată de sud-americani pe teren propriu. Argentina are două titluri mondiale, în 1978, după 3-1 cu Olanda, în prelungiri, şi în 1986, pierzând finala din 1990 în faţa Germaniei. Olanda a jucat şi ea trei finale, dar le-a pierdut pe toate, în 1974, 1978 şi 2010.

Argentina şi Olanda s-au întâlnit de patru ori la Cupa Mondială, batavii câştigând de două ori, Argentina o dată, iar un meci s-a încheiat la egalitate. În total, Olanda şi Argentina au fost adversare în opt partide, Olanda învingând în patru, iar Argentina în unul singur (1978), alte trei încheindu-se nedecis.

În 1974, Olanda a surclasat Argentina cu 4-0, în faza a doua, ajungând apoi în finală, pe care a pierdut-o în faţa Germaniei. Argentina a câştigat finala din 1978 (3-1, după prelungiri), în 1998, în sferturile ediţiei din Franţa, Olanda a trecut cu 2-1 de Argentina, iar în 2006, cele două echipe au remizat (0-0) în grupă.

Olanda, cu 12 goluri, are cel mai bun atac la CM 2014, alături de Columbia, care a fost eliminată din competiţie. Lionel Messi a marcat patru din cele opt goluri ale Argentinei, în timp ce Arjen Robben şi Robin van Persie au marcat câte trei goluri pentru "portocala mecanică" la turneul din Brazilia.

Argentina şi-a egalat cea mai lungă serie a sa de victorii consecutive la Cupa Mondială, cinci, cu ocazia succesului din meciul cu Belgia, 1-0 în sferturi. Toate victoriile echipei "albiceleste" la turneul din Brazilia au fost la diferenţă de doar un gol.

Toate meciurile Argentinei din grupă au fost decise de Messi, 2-1 cu Bosnia, 1-0 cu Iran şi 3-2 cu Nigeria, pentru ca în optimi să treacă de Elveţia cu 1-0, după prelungiri, iar în sferturi să învingă Belgia, tot la limită, cu 1-0.

La CM 2014, Olanda a debutat cu un senzaţional 5-1 în faţa campioanei mondiale en titre, Spania, cea care o învinsese în finala CM 2010 cu 1-0, după prelungiri. Pentru ''Oranje'' au urmat 3-2 cu Australia şi 2-0 cu Chile în grupă, un ''turnover'' spectaculos cu Mexicul, în optimi, 2-1, după două goluri marcate în ultimele minute de joc, şi o victorie la loviturile de departajare în faţa revelaţiei Costa Rica.

Olandezii au alergat mai mult, cu o medie de 114,8 km, faţă de 109,6 km Argentina, dar echipa lui Alejandro Sabella a pasat mai mult (2.428 pase reuşite), faţă de Olanda (2.031). Procentajul este însă egal, 80 de procente de reuşită de fiecare parte.

ECHIPE PROBABILE:

Olanda (5-3-2): Cillessen - Kuyt, De Vrij, Vlaar, Martins Indi, Blind - De Guzman, Sneijder, Wijnaldum - Robben, Van Persie
Antrenor: Louis van Gaal

Argentina (4-3-3): Romero - Zabaleta, Demichelis, Garay, Rojo - E. Perez, Mascherano, Biglia - Messi, Higuain, Lavezzi
Antrenor: Alejandro Sabella

SURSA: DigiSport