ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE 09.25 - Percheziţii şi la locuinţa lui Dumitru Dragomir în dosarul privind televizarea unor meciuri

Anchetatorii au făcut percheziţii, luni dimineaţă, şi la locuinţa fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri, Dragomir confirmând informaţia şi afirmând că poliţiştii nu i-au spus ce căutau.

[divider]

În această dimineaţă, sediul LPF a fost luat cu asalt de către procurori, poliţişti şi jandarmi, care efectuează percheziţii într-un dosar ce vizează fraudarea drepturilor de televizare ale meciurilor din Liga 1. Se pare că există suspiciuni că s-ar fi spălat bani prin drepturile de televizare a meciurilor din campionatul intern de fotbal.

Potrivit anchetatorilor, şapte persoane sunt suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare în acordarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1 în perioada 2011-2013. În această perioadă, cei şapte oameni din fotbal nu ar fi declarat sumele încasate în realitate din vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I. În perioada indicată de anchetatori, preşedintele LPF era Mitică Dragomir. Este posibil ca acesta să fie vizat de anchetă. Prejudiciul cauzat s-ar ridica la 3 milioane de euro.

În 2011, LPF a vândut drepturile tv ale Ligii 1 la fotbal pentru sezoanele 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014 în schimbul sumei de 101,184 milioane de euro cu TVA, iar pachetele au fost împărţite după cum urmează:

  •     RCS&RDS - pachetele 1, 3, 4, 5, 6, 7 si 9.

  •     Antena 1 - pachetul 8

  •     Dolce - pachetul 2.


Anterior, RCS&RDS si Antena 1 au câştigat drepturile tv ale Ligii contra sumei de 85 de milioane de euro plus TVA. Este vorba despre sezoanele 2008/2009, 2009/2010 şi 2010/2011.