ascultă articolul

“Albinele au nevoie de flori că să trăiască şi florile au nevoie de albine că să rodească”. (Gaston Bonier)

Florile produc stropii de nectar dulce spre a le atrage pe albine, care îl doresc pentru a-şi produce mierea. Drept recunoştinţă faţă de darnicele flori, albinele le aduc mulţumire, realizând polenizarea de care acestea au nevoie. Ca urmare se vor produce fructele, legumele, seminţele. Plantele se împlinesc şi au asigurată supravieţuirea ca specie, iar albinele îşi fac proviziile necesare pentru întărirea şi sănătatea familiei, cât şi pentru petrecerea în siguranţă a anotimpului rece. Florile şi albinele se susţin unele pe altele, spre a continua să existe.

Polenizarea realizată de albine determină asemenea sporuri la recolte, încât valoarea acestei activităţi exterioare stupului, ignorată oficial astăzi, depăşeşte de 30 de ori valoarea mierii şi a cerii produse înăuntrul stupului. Răspândirea albinelor în lume este foarte largă, graţie unei mari capacităţi de adaptare la variatele condiţii de relief, climă şi vegetaţie. Prin viaţa lor, ele sunt implicate covărşitor în existenţa a sute de mii de specii din flora Terrei.

„Dacă ar dispărea albina de pe suprafaţă globului, omul ar mai avea doar patru ani de trăit”. (Albert Einstein)

Toate aceste lucruri deosebite se petrec deoarece pătrunzând spre cupa de nectar a unei flori, la trecerea printre stamine, albina agaţă pe perişorii de pe corpul ei pulberea preţioasă de polen. Apoi trecând la altă floare, pe calea spre cupa de nectar a acesteia, atinge cu corpul său pistilul lipicios. Astfel îi dăruieşte polenul care se va îndrepta spre întâlnirea cu ovulul, de unde începe călătoria spre un nou fruct.

Cum plantele produc cu multă generozitate polenul, iar albinele îl folosesc ca hrană împreună cu mierea, o bună parte este transportat la stup.

Într-o familie de albine îndatoririle sunt bine stabilite. Anumite albine îngrijesc puietul, altele formează suita reginei, altele asigură paza stupului, unele recoltează nectarul, altele polenul, iar cele mai experimentate culeg răşinile pentru propolis. Albinele care aduc polen, la plecarea din stup, îşi încarcă guşa cu nectar. După trecerea pe la flori, albina aflată în zbor amestecă pudra fină de polen cu acest nectar, spre a forma grăuncioarele pe care le transportă în coşuleţele de pe picioare. Atunci când aterizează la urdiniş, vedem aceste albine cum intră în stup încărcate cu câte două grăuncioare de polen.

Fiecare tip de plantă în parte are polenul său specific ca aromă, gust, culoare, formă, compoziţie. Cum albinele vizitează toate florile sezonului, grăuncioarele de polen care ajung în stup vor reproduce diversitatea florală a perioadei şi locului unde trăieşte acea familie de albine. Ca atare şi polenul recoltat de apicultor are culori, gusturi, arome care variază de la o perioada la altă. Este o diversitate naturală şi necesară. Este un lucru bun să gustăm diverse tipuri de polen, căci astfel ne împărtăşim şi noi din toate calităţile provenite de la toate florile de peste an.

De aceea numim polenul poliflor în general, fiindcă provine de la numeroase tipuri de flori. Doar dacă albinele sunt duse în perioada de înflorire a unei specii de plante (păducel, salcie…) într-un loc unde aceasta predomină, putem spune că se obţine un polen predominant al acelei specii. Este greu de spus că polenul respectiv este monoflor, căci nimeni nu poate obligă albinele să viziteze şi alte flori decât pe cele predominante. De regulă ele zboară la mai multe specii de flori, însă desigur că cele care sunt mai abundente sunt mai frecvent vizitate, deci polenul lor va fi cel mai mult adus la stup.

Polenul “bun” și polenul “rău”

Este important de cunoscut diferenţa între polenul recoltat de albine (numit şi entomofil) şi polenul purtat de vânt (anemofil). Albinele adună doar polenul care este bun pentru hrana lor, fără a produce efecte nedorite. Ele nu recoltează polenul care nu este nutritiv. Acele plante care produc polenul nedorit, nu sunt fertilizate de albine. De aceea, pentru a se putea realiza polenizarea lor, folosesc vântul care le poartă polenul de la o plantă la altă. Aceste polenuri sunt de dimensiuni foarte mici, sunt uşoare şi au forme adaptate încât să poată fi duse de vânt. Polenurile anemofile sunt cele care determină vestitele alergii, în timp ce polenurile recoltate de albine sunt buni nutrienţi, fără să determine alergii, mai mult decât orice alt aliment. În plus polenul albinelor conţine atât vitamina E cât şi seleniu, cele două acţionînd sinergic contra alergiilor. Aşadar, la consumatorii de polen crud în doze de întreţinere, reacţiile alergice din sezonul febrelor scad cu 20 până la 40 %.

Beneficiile polenului sunt încă necunoscute

Faptul că albina amestecă pudra de polen cu nectar regurgitat spre a formă granulele este esenţial pentru compoziţia acestuia. S-a descoperit prin cercetările de laborator din ultimul timp (ex. dr. Alejandra Vasquez şi dr. Tobias Olofsson – Universitatea din Lund, Suedia) că polenul crud este bogat în lactobacili şi bifidobacterii. De asemenea conţine câteva specii de drojdie. De aceea el reechilibrează flora bacteriană normală a intestinelor. Putem considera polenul crud similar cu iaurtul de cea mai bună calitate, din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, el protejează intestinele contra bacteriilor patogene cărora le inhibă dezvoltarea (ex. Proteus vulgaris – studii realizate de Pollenergie, Franţa).

De mare folos sunt flavonoidele cu rol antioxidant cât şi fito-sterolii care scad absorbţia de colesterol din intestine. Unele dintre flavonoidele polenului au activitate de substituire a estrogenului, ceea ce, împreună cu efectele antioxidante, oferă protecţie contra cancerelor hormon dependenţe (cancer de san, cancer de prostată).

De asemenea flavonoidele din polen contribuie la diminuarea pierderii de calciu din oase, prevenind osteoporoza (Patrice Percie du Sert, Pollenergie, Franţa). Totodată, între microelementele din polen sunt calciul şi vitamina D, implicate, după cum se ştie în întreţinerea ţesutului osos.

În polen există precursori ai neuromediatorilor chimici din creier, ceea ce îmbunătăţeşte activitatea acestuia. Este foarte util pentru persoanele care desfăşoară muncă intelectuală, deoarece le creşte capacitatea de lucru şi scade fenomenele de oboseală. Reduce efectele stresului. Prin precursorii de endorfine pe care îi conţine, polenul diminuează depresia psiho-emoţională. Acei oameni care obişnuiesc să ia polen sunt mai voioşi şi mai optimişti.

Polenul reprezintă una dintre cele mai importante surse de proteine vegetale, atât cantitativ cât şi calitativ. Toţi aminoacizii esenţiali sunt prezenţi în polen. Procentul proteic variază de la 20 până la 41-42 %, în funcţie de floră (carnea de porc are doar 17 proteine). Mare parte dintre proteinele polenului sunt sub formă de aminoacizi, adică direct absorbabili în tubul digestiv, fără a mai necesită vreun efort digestiv.

Precauții în administrarea polenului

Conţinutul ridicat de proteine impune o mică precauţie la administrare, necesară pentru confortul pacientului. Proteinele, odată ajunse în stomac, stimulează secreţia gastrică. Din acest motiv, dacă persoana nu a mâncat nimic, dacă are deja o sensibilitate gastrică şi este debutantă în folosirea polenului poate apărea o senzaţie de arsură; manifestarea este mai frecventa dacă se foloseşte polen uscat. Spre a evita această neplăcere, este indicat ca cei care nu au mai luat polen, atunci când încep administrarea lui, pentru o vreme să îl ia după ce au mâncat şi să înceapă cu doze mai mici. Dacă a trecut o vreme şi s-au obişnuit cu noutatea, pot trece la administrarea pe stomacul gol, adică aşa cum el se absoarbe mai bine. Chiar şi cei care au avut gastrite sau ulcere îşi pot permite acest lucru, întrucât polenul crud hrăneşte şi întreţine şi mucoasa gastrică.

În polen se găsesc micronutrienții atât de importanţi pentru sănătate şi o viaţă plăcută, micronutrienți care sunt de regulă absenţi din alimentele moderne, datorită supraprocesării lor. În polenul crud sunt atât vitamine lipo-solubile (A, cu carotenoizi numeroşi, D, E, K), cât şi vitamine hidro-solubile (C, B1, B2, B3, B5, B6, B12). Toate mineralele prezente în corpul omenesc sunt prezente şi în polen; între ele sunt de menţionat fierul, calciul, zincul, magneziul, seleniul, fosforul. De asemenea sunt enzime şi pro-enzime. Un organism care are orice carenţă de micronutrienți şi-o poate compensa din polen.

În acest context şi diabeticii pot lua polen, deşi acesta conţine şi glucide (în medie 20-30%). S-a demonstrat practic că administrarea a 2-3 linguriţe de polen pe zi la diabetici ajută la obţinerea şi întreţinerea unui nivel glucidic mai bun, la reglarea tuturor funcţiilor corpului şi obţinerea unei stări generale de bine.

Prin conţinutul de proteine de calitate, fier, vitamina B12, alţi micronutrienți, este indicat pentru persoanele cu anemie sau astenie, în special asociat cu lăptişorul de matcă. Este util în oboseală cronică (chiar şi pentru reducerea nedoritelor cearcăne), la persoane debilitate, copii hipotrofici, subponderali, la cei cu retarduri de la naştere.

Foarte importantă este prezenţa în polen a rutinei, numită şi rutozid sau vitamina P. Ea are rol de trofic al peretelui vascular şi antiagregant plachetar. Astfel polenul se face util persoanelor cu afecţiuni cardio-vasculare, inclusiv accidente vasculare cerebrale, infarct miocardic acut sau cronic, arteriopatii cronice obstructive, afecţiuni diverse ale vaselor mici cât ale sistemului venos cu risc de troboze.

Prin bogăţia să în proteine şi vitamine polenul este un bun trofic hepatic.

Polenul crud apicol - un nutrient funcţional


Privit prin prisma Medicinei Tradiţionale Chineze, polenul corespunde şi hrăneşte loja energetică Lemn, din care fac parte ficatul şi vezica biliară. Loja Lemn, deci şi polenul, susţine loja Foc în care se află creierul, inima, vasele de sânge, intestinul subţire.

Din punct de vedere hormonal unele persoane se tem de încărcătura polenului în hormoni masculini. De fapt această este o idee învechită, ce porneşte de la faptul că polenul reprezintă celula sexuată masculină a plantei. Practic această idee este demolată de cercetările biochimice asupra plantelor. De fapt acei “hormoni” de care se vorbea mai înainte vreme sunt substanţe numite „auxine” care au roluri în creşterea şi dezvoltarea normală a diverselor părţi ale oricărei plante, a plantei că întreg. Auxinele se găsesc în toate părţile tinere (meristematice) ale plantei: lăstari şi rădăcinile tinere, muguri, boboci, frunze tinere. Dacă ne temem de ‘‘hormonii’’ masculini din polen, trebuie ştiut că tot la fel de ‘‘periculoase’’ sunt şi tinerele urzici de primăvară, sparanghelul (adică lăstarii de asparagus), andivele tinere (Cichorium inthybus var. foliossum), gustoasele carciofi italiene (mugurii florali ai anghinarei de cultură - Cynara cardunculus L. var. scolymus) şi multe alte plante ori părţi ale lor. Aşa sunt şi remediile gemoterapice, obţinute din aceleaşi părţi tinere (meristematice) ale plantelor.

În fapt prin efectele sale nutritive profunde şi complexitatea sa, stimularea este mai mult funcţională decât hormonala. Polenul ajută la întreţinerea potenţei şi la recuperarea funcţiei reproducătoare masculine, fiind util în infertilitatea masculină. Dar se foloseşte şi la femeile cu infertilitate, deoarece hrăneşte bine toate ţesuturile reproducătoare.

În special dacă este administrat împreună cu lăptişorul de matcă crud, toate efectele polenului sunt amplificate, iar cele ale lăptişorului sunt desăvârşite. Polenul şi lăptişorul acţionează sinergic, se susţin unul pe celălalt, completându-se şi îmbunătăţind întreaga lucrare asupra organismului aceluia care le consumă, orice problemă ar avea acesta.

Pentru bărbaţi este foarte important efectul asupra prostatei. Sunt deja numeroase studii făcute în laboratoare din multe părţi ale lumii, prin care s-a dovedit eficiența lui în tratarea atât a adenoamelor de prostată cât şi a cancerelor de prostată. La bărbaţii sănătoşi care îl iau în mod curent, polenul întreţine bună funcţionare a prostatei, prevenind hipertrofierea şi îmbolnăvirea acesteia.

Tratamentul cu polen

Polenul crud prezintă toate proprietăţile mai sus arătate, care sunt doar o parte din ajutorul pe care ni-l poate oferi. Polenul crud este acela care imediat după ce a fost luat din recoltatorul ataşat stupului, este trecut în congelator pentru păstrare. Până în ultimii ani, modalitatea uzuală de păstrare peste an era să fie uscat. Astfel s-a utilizat ani şi ani de zile, aducînd anumite beneficii acelora care l-au luat. Dar atunci când se usucă la căldură, se distrug lactobacilii, bifidobacilii, drojdiile, o mare parte dintre vitamine, enzime, pro-enzime, deci toate acţiunile sunt reduse. La polenul ţinut în congelator, aceste proprietăţi sunt conservate, iar gustul şi aromele sunt mult mai plăcute. Scos afară din congelator nu se degradează foarte repede, poate rezistă aproximativ 10 zile. Calităţile polenului depind şi de respectarea tuturor condiţiilor necesare fiecărei etape din recoltarea şi păstrarea lui.

Administrarea este ideal să se facă dimineaţa, dar uneori se poate împărţi în mai multe porţii. Când sunt probleme de sănătate se pot administra doze de 4-6 linguriţe obişnuite pe zi, sau mai mult, în funcţie de problemele fiecărei persoane. Este bine să se înceapă cu 2 linguriţe pe zi şi să se crească progresiv până la doză optimă, care se păstrează constanţa o vreme. După ce s-au acoperit posibilele carenţe şi s-au echilibrat funcţiile corpului, se poate trece la doză de întreţinere a unei persoane sănătoase.

Cantitatea utilă pentru cei sănătoşi este considerată de 15 g/zi, adică aproximativ 3 linguriţe obişnuite. Persoanele intens active (fizic sau mental) pot ajunge la 10 linguriţe pe zi, care îi susţin structural şi funcţional în eforturile lor. La copiii mai mici ajung 2 linguriţe pe zi, iar la cei sub un an ½ -1 linguriţă pe zi. Ar fi suficient să se ia câte 5 zile în fiecare săptămâna. Bărbaţii pot lua chiar şi zilnic, toată viaţă. Lăptişorul de matcă este bine să îl însoţească pentru întreţinere, mai ales la femei, de exemplu câte 1-3 ml/zi, câte 5-7 zile pe luna.

Ca modalitate de administrare, în general polenul este bine să fie dizolvat. Dacă este luat simplu sau doar amestecat cu miere, tubul digestiv nu reuşeşte să absoarbă întregul conţinut nutritiv (mai ales în cazul polenului uscat) şi o parte se elimina odată cu fecalele, ceea ce constituie o nefericită pierdere. Dacă este pus la dizolvat cu 20-30 minute înainte de administrare, el se va absorbi 100%. Se poate dizolvă bine în mai multe feluri de fluide: apă cu suc proaspăt de lămâie, sau iaurt (kefir, sana, lapte prins), sau borş, sau sucuri proaspete din fructe şi/sau legume. Pentru plăcerea gustului poate fi adăugată miere.

Triada de aur: propolis – zeolit – lăptişor de matcă

În privinţa pacienţilor cu tumori am mai amintit despre triada de aur propolis – zeolit – lăptişor de matcă, care are principalele efecte terapeutice. Iar polenul în combinaţie cu ele, aduce suportul nutritiv cu micronutienti şi cu hrănire funcţională, aşa de necesară într-o afecţiune atât de grea. La aceşti pacienţi, în special la cei care urmează chimioterapie, susţine ficatul greu încercat, modulează imunitatea, energizează.

Unele persoane se întreabă dacă polenul nu hrăneşte şi tumorile. Ei bine, trebuie spus că polenul nu hrăneşte tumoarea, la fel cum nici alimentele sănătoase nu o fac. Doar alimentele denaturate, superprocesate şi aditivate chimic sunt surse de producere şi de întreţinere a tumorilor. Toate substanţele din polen sunt prezente şi în diverse alte alimente. De exemplu vitamina B12, mult discutată, este şi în drojdia de bere, brocoli, ouă, peste, lapte, brânză, alge, orz, s.a. Dacă am judeca lucrurile numai în funcţie de una sau alta dintre vitamine ori varie componentă, ar trebui să eliminăm atât de multe dintre alimente, încât pacienţii cu tumori nu ar mai avea ce mânca. Din teama exagerată de a nu hrăni tumoarea, nu trebuie să spoliem întreg corpul de principiile nutritive necesare, căci va fi slăbit în faţa bolii, care îl poate doborî.

Orice plantă sau produs natural acţionează nu numai prin una sau altă dintre substanţele din alcătuirea să, ci printr-un complex fito-chimic. Iar deasupra compoziţiei chimice se află şi energia acelui remediu sau aliment, încărcătura să vibrațională care depinde de tot ceea ce îl înconjoară, de la apariţia sa, pe parcursul dezvoltării şi până a ajuns în clondirul din faţă noastră.

Polenul păstrează echilibrul organismului

Polenul este un nutrient funcţional, că şi lăptişorul de matcă. Lipsit practic de toxicitate, el este deja recunoscut drept aliment în unele ţări, precum Franţa, Belgia, Uruguay.

În Apiterapia internaţională este deja faimos experimentul făcut în 2009 pe propria persoană de către Antonio Couto, un bun api-fito-terapeut din Portugalia. El a ţinut o api-dietă, constînd din polen şi miere în principal, alături de puţin lăptişor de matcă, propolis şi sucuri proaspete de fructe. A mâncat timp de 6 luni de zile câte 250 grame de polen crud pe zi repartizat la cele 3 mese, împreună cu cele menţionate mai sus. În acest timp analizele de sânge şi funcţiile corpului au fost normale, greutatea a scăzut cu 6-7 Kg (de menţionat că pornise de la o greutate normală), se simţea foarte bine din toate punctele de vedere, era energic şi lucra normal. A oprit această dietă nu fiindcă nu ar mai fi rezistat, ci deoarece a considerat că scopul a fost atins, anume de a demonstra că se poate trăi la parametri normali chiar numai cu produse apicole.

Eu însămi, împreună cu soţul meu, trecînd în acest an printr-o lungă perioadă cu muncă de mare consumpţie, am luat din ianuarie şi până în iulie câte 50 grame de polen pe zi şi câte 8-10 grame de lăptişor de matcă. Efectul a fost că am reuşit să ne desfăşurăm normal activitatea, cu energie, fără probleme de sănătate sau oboseală. Fără nici o reacţie secundară.

La administrarea de durată a polenului şi lăptişorului am mai observat la pacienţi cum se normalizează pas cu pas aspecte care nu erau în prim planul atenţiei de la început. De exemplu părul de pe cap s-a îndesit şi şi-a recăpătat vigoarea. Părul de pe corp la femei a crescut mai puţin şi mai rar, iar la bărbaţi s-a fortifiat în cazurile în care era necesar. Se poate observă practic cum polenul acţionează că reglator al funcţiilor proprii organismului, ci nu ca substitut.

Polenul – păstrător al tinereții

Polenul ridică nivelul energetic general al organismului, reglează imunitatea, joacă rol de reglator şi regenerator general al funcţiilor corpului, este tonic, păstrează tinereţea. Analizat pe principii Ayurveda, probabil că intră în categoria de Rasayana - alimente care hrănesc toate ţesuturile şi organele din corp. Iar inteligenţa naturală cu care sunt dotate în profunzime toate fiinţele cât şi alimentele naturale face că utilizarea lor să se realizeze exact pe direcţia necesară consumatorului, fără a aduce prejudicii.

Din punct de vedere genetic, polenul ca celulă tânără reproducătoare, aduce acizi nucleici de cea mai bună calitate, integri în întreagă lor structură informaţională cât şi la capete (numite telomere). Degradarea telomerilor în orice organism viu este asociată cu procesele de îmbătrânire. Acelora care îl consumă, polenul le aduce telomeri noi spre susţinerea celor depreciaţi din celulele proprii. Mai mult, aduce informaţie naturală proaspătă, nealterată, cât şi energie vitală curată, regeneratoare. Păstrează tinereţea la cei sănătoşi şi îi ajută pe cei care au afecţiuni genetice.

 300

Viaţa plantelor nu ar fi posibilă fără polen. Viaţa omului nu ar fi posibilă fără plante. Polenul generează viaţă în toate sensurile cuvântului, în ciclurile naturale ale globului terestru, cât şi în rândurile acelora care îl consumă drept aliment. O albină vizitează peste 300 de flori pentru a colecta o granulă. Ce bogăţie şi câtă râvnă ne-a lăsat Dumnezeu şi ne dăruiesc albinele într-o singură linguriţă de polen…

 

Dr. Cristina Aoşan

membru al Comisiei de Apiterapie a Apimondia

www.melidava.ro

[gallery link="file" columns="2" ids="28285,28286"]