ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Traian Băsescu a anunțat, într-o declarație de presă, că a semnat lista celor 9 miniștri interimari la ora 12:10, dar a observat că acest lucru înseamnă că Executivul este instabil și a făcut un apel la grăbirea negocierilor. De asemenea, Traian Băsescu a criticat dur "iresponsabilitatea" șefilor USL și a reiterat că, în opinia sa, primul-ministru este "profund corupt", întrucât face trafic de influență cu interesele "baronilor locali".

Lista miniștrilor interimari: Dan Şova -Transporturi, Nicu Bănicioiu-Sănătate, Robert Cazanciuc-Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb-Ape, Doina Pană-Muncă, Mihnea Costoiu-Cultură, Titus Corlăţean-Românii de Pretutindeni.

Declarațiile președintelui Traian Băsescu:

  • Am semnat decretele de numire ale miniștrilor interimari, pentru că am înțeles că nu au încheiat negocierile cu alte formațiuni politice.

  • În acest moment,  avem 9 ministri din 17 interimari ceea ce arata instabilitate. Sper ca România să aibă un Guvern legitim și cu o majoritate parlamentară.

  • Pasiunea de a pune criza pe seama intervenţiilor mele între cei doi lideri lipsiţi de responsabilitate pentru ţară este greşită şi mincinoasă.

  • În perioada aceasta, am avut un moment de reflecție și m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă în criza din 2009 în guvern s-ar fi aflat acești oameni și nu Emil Boc.

  • M-am  întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă oameni de această teapă ar fi trebuit să treacă prin criză.

  • Am avut noroc că oameni de proastă calitate ca Victor Ponta nu s-au aflat atunci la guvernare. Sunt oameni lipsiți de responsabilitate. Prin disputa lor au pus țara în dificultate.

  • Am avut noroc că oameni de proastă calitate ca Victor Ponta nu s-au aflat atunci la guvernare. România s-ar fi îngropat cu astfel de oameni lipsiți de responsabilitate față de cei care i-au ales. Nu întotdeauna cei care te aleg așteaptă de la tine să le dai bani, așteaptă o guvernare corectă, în interes național. Prin disputa lor au pus țara în dificultate într-o perioadă de instabilitate în regiune.

  • Îi compătimesc pentru faptul că dețin funcții și nu au reușit să se ridice la înălțimea funcțiilor lor.

  • Al doilea subiect este legat de scrisoarea FMI. Din punctul meu de vedere scrisoarea este semnată.

  • În scrisoare nu poate să apară crestrea taxelor pe combustibil, și această condiție nu o pun de dragul de a pune. Așa cum v-am spus primul ministru este un om extrem de corupt. Are nevoie de această taxă pentru a umple buzunarele baronilor locali. A doua condiție este ca în scrisoare să nu apară celebra electorată.

  • Deci, cu condiția ca în scrisoare să nu apară creșterea taxei pe combustibil și să nu apară celebra electorată, voi semna scrisoarea imediat ce trece prin Guvern.