ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat că luni Guvernul spaniol a cerut oficial Curții Constituționale să declare ilegal referendumul privind independența convocat de Catalonia, informează Reuters, citat de Agerpres.

UPDATE Tribunalul constituţional spaniol a decis suspendarea referendumului privind autodeterminarea regiunii Catalonia, programat în noiembrie, transmite Mediafax.  Anterior, guvernul de la Madrid depusese recurs la Tribunalul constituţional împotriva referendumului pro-independenţă programat în provincia Catalonia, denunţând "afectarea suveranităţii statului spaniol".

'Nici scopul, nici procedura de vot, nu sunt compatibile cu Constituția spaniolă', a declarat Rajoy.


Sâmbătă, președintele guvernului catalan, Artur Mas, a semnat sâmbătă un decret prin care convoacă pentru 9 noiembrie 'o consultare populară' privind independența Cataloniei, una din cele mai bogate regiuni din Spania marcată de ani de zile de o mișcare pentru independență.