ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi duminică la vot pentru a-şi alege preşedintele din următorii cinci ani. Klaus Iohannis, reprezentantul Alianţei Creştin Liberale, şi Victor Ponta, candidatul Partidului Social Democrat, se duelează în turul II pentru funcţia de preşedinte al României.

Livrare gratuita in 24 de ore!

ActiveNews.ro vă prezintă principalele evenimente ale zilei, atât în ţară, cât şi în străinătate:

UPDATE 23:00 Estimare IRES pentru Digi 24

Klaus Iohannis 51,6%, Victor Ponta 48,4%

Ora 21.00: Klaus Iohannis 50,9%, Victor Ponta 49,1%,


  • Estimare Sociopol pentru Antena 3:


Victor Ponta - 50,5%, Klaus Iohannis - 49,5 %

Ora 21.00: Victor Ponta - 50,9%, Klaus Iohannis - 49,1 %

  • Estimare CSCI pentru RTV:


Victor Ponta 49% şi Klaus Iohannis 51%

Ora 21.00: Victor Ponta 50,72% şi Klaus Iohannis 49,28%

 

UPDATE 21:00 CURS: Klaus Iohannis - 51,50 %, Victor Ponta -  48,50%

CSCI: Victor Ponta -  50,72%, Klaus Iohannis -  49,28%

Agenţia de rating politic: Victor Ponta - 50%, Klaus Iohannis - 50%

IRES: Klaus Iohannis -  50,9%, Victor Ponta -  49,10%

SOCIOPOL: Victor Ponta -  50,9%, Klaus Iohannis -  49,1%

Datele sunt valabile pentru prezenţa la urne pentru ora 19:30, FĂRĂ secţiile din străinătate.

UPDATE 19:00  Prezenţa la vot la nivel naţional, la ora 19,00, este de 58,5%, a anunţat BEC

UPDATE 16:30 Peste opt milioane de alegători, reprezentând 44.5% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 16.00, potrivit datelor preliminare actualizate privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 35,10%.

Potrivit datelor menţionate, 8.134.721de alegători s-au prezentat la urne până la ora 16.00.

Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 53%), Olt (peste 49%), Vâlcea (peste 48%), Teleorman, Prahova, Mehedinţi, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa, Argeş (peste 47%).

Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 30,74% şi Covasna - 32,27%.

UPDATE 15:29 Biroul Electoral Central a anunţat că programul secţiilor de votare din străinătate nu va fi prelungit. Acestea se vor închide, aşadar, la ora locală 21:00.

UPDATE 15:01 Cozi tot mai mari în Diaspora, iar românii par că încep să îşi piardă răbdarea. "Vrem să votăm!" se scandează de la Londra la Paris.

UPDATE 13:58 Partidele au realizat primele exit-poll-uri, iar rezultatele acestora sunt foarte diferite. Cei de la PSD ar fi constatat că Victor Ponta conduce detaşat în opţiunile electoratului, cu 61%, faţă de numai 39% dintre sufragii pentru Klaus Iohannis. La ACL "scorul" este mai strâns, cu 56% pentru Ponta şi 44% pentru Iohannis, scrie site-ul ştiripesurse.ro. Estimările au fost făcute la ora 10:00.

UPDATE 12:38 Sunt în continuare mii de persoane la cozi în Diaspora, toţi aşteptând să voteze.

UPDATE 12:38 ACL anunţă că va sesiza CNCD cu privire la declaraţiile date de vicepremierul Liviu Dragnea după ce acesta a votat.

UPDATE 11:20 Klaus Iohannis a votat în Sibiu alături de soţia sa.

UPDATE 10:34 Preşedintele în funcţie, Traian Băsescu, a votat şi el şi i-a însemnat pe oameni să vină şi ei la urne şi să voteze. Preşedintele a precizat că a votat "împotriva instaurării unui regim discreţionar".

UPDATE 10:25 Prezenţa la vot la ora 10:00 este de 8,5% la nivel naţional, cu două procente mai mare decât în primul tur.

UPDATE 10:03 Victor Ponta, unul dintre cei doi candidaţi care au ajuns in turul II, a votat alături de întreaga familie, dar şi de primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu.

UPDATE 09:43 O secţie de vot dintr-o comună din judeţul Hunedoara a fost deschisă cu o întârziere de o oră şi jumătate după ce ştampila de control "s-a pierdut". O altă ştampilă a fost confecţionată, iar Poliţia a preluat cazul.

UPDATE 09:29 Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a renunţat la ideea de a vota la Paris după ce a văzut ca sunt peste o mie de persoane care stau la coadă. Anterior, el anunţase că se va prezenta la Ambasada din Paris, va sta la coadă şi că va vota acolo.

UPDATE 09:17 Vicepremierul Liviu Dragnea a votat şi el şi nu a ratat oportunitatea de a-l ataca pe Klaus Iohannis: "Ca şi în primul tur, am votat pentru un preşedinte român şi viu, care nu fuge de confruntare. Cred că prezenţa va fi puţin peste primul tur şi să voteze româneşte."

UPDATE 08:50 Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a votat.

UPDATE 08:30 Românii din Munchen spun că votul s-a transformat într-o cursă contra cronometru pentru ca toată lumea să ajungă în secţia de votare. 4 minute este "performanţa" medie pentru fiecare votant.

UPDATE 07:30 Sunt deja cozi apreciabile în Diaspora, la Paris, Roma sau Munchen sute de români stând deja la coadă pentru a vota.

UPDATE 07:00 Secţiile de votare s-au deschis în România şi vor rămâne deschise până la ora 21:00.