ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Peneș Curcanul, pe numele său real, Constantin Țurcanu s-a născut la Vaslui, în martie 1854 și a murit la 15 noiembrie 1932. A fost un erou român al Războiului de Independență din 1877. Deși era foarte bătrân, a luat parte, în regim de voluntariat, la Al doilea război Balcanic și Primul Război Mondial.

În anul 1878, Principatele Române participau la Războiul ruso-turc, ocazie cu care România a obţinut independența față de Imperiul Otoman. Unul dintre oamenii cărora le datorăm independența este Peneș, sergentul vasluian care a luptat eroic în războiul de independenţă.

“Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte…..”

Constantin Ţurcanu a fost sergent în Regimentul 25 Infanterie şi bătălia de la Griviţa l-a consacrat ca erou. A luptat apoi la Rahova. În 1913 a luptat din nou în Bulgaria, în al Doilea Război Balcanic, iar în Primul Război Mondial a luptat pe frontul de la Tisa, fiind avansat la gradul de plutonier major.

Pe Peneș Curcanul îl cunoaștem mai bine de la V. Alecsandri, care a scris o poezie în care descrie eroismul ostaşilor români în luptele grele de la Plevna, Griviţa şi Rahova. Eroul central al operei lui Alecsandri este Peneş Curcanul, însoțit de camarazii lui din Vaslui.

Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
Români de viţă veche,
Purtând opinci, suman, iţari
Şi cuşma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!

Vasile Alecsandri cântă faptele de curaj ale aestuia şi a celor “9 din Vaslui” în lupta pentru independenţa României. Despre momentul înmormântării lui Vasile Alecsandri se relatează că atunci când a fost ridicat sicriul, din mulţime s-a auzit comanda: “Cei nouă din Vaslui şi cu sergentul zece…Ridicaţi!”.Astfel a fost purtat marele poet pe ultimul drum de către “curcanii” lui Peneş.

21177210În memoria eroilor vasluieni care au luptat în Războiul de Independență (1877- 1878) și Primul război mondial (1916- 1918), a fost construit în anul 1934 Mausoleul Peneș Curcanul, situat în cimitirul din Vaslui. Este realizat din marmură, piatră și bronz, fiind opera sculptorului I. Scutari și a italienilor Luise Severiano și Victor Bibuitto. În partea centrală se află crucea memorială a eroului Peneș Curcanul.

 

“…Atunci viteazul căpitan,Cu-o largă brazdă-n frunte,

Strigă voios: “Cine-i Curcan,

Să fie şoim de munte!”
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă….
#
Ah! da-o-ar pomnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Şi moartea vitejească!”