Adio steag secuiesc? Senatul a adoptat o iniţiativă care INTERZICE arborarea drapelelor sau simbolurilor care aduc atingere DEMNITĂŢII NAŢIONALE
Senatul a adoptat, în mod tacit, o iniţativă care interzice purtarea sau arborarea pe teritoriul României a drapelelor altor state, stemele, sigiliile, steagurile sau orice alt însemn naţional, statal, regional sau individual, asimilate, dacă ele aduc atingere în vreun fel demnităţii naţionale, informează Mediafax.
Elefant.ro:Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
Propunere legislativă privind modificarea Legii 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice este iniţiată de senatorii PNL Dorin Dobra şi Marius Obreja şi însuşită de mai mulţi senatori liberali, printre care Teodor Atanasiu, Cătălin Boboc, Petru Ehegartner, Sebastian Grapă, Puiu Haşotti, Octavian Motoc, Nicolae Nasta, Liviu-Titus Paşca şi Iosif Secăşan.
Totuşi, trebuie precizat că iniţiativa va fi adoptată după discutarea ei în Camera Deputaţilor, care este cameră decizională.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)