ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Câteva state europene s-au pronunțat, în ultimele săptămâni, in favoarea recunoașterii Palestinei ca stat. După ce Suedia a anunțat că va recunoaște oficial statul palestinian, parlamentele Marii Britanii, Franței și Spaniei au votat două moțiuni în acest sens. Germania, prin vocea Angelei Merkel, se pronunță împotriva recunoașterii statului palestinian.

Black Friday:Livrare gratuita in 24 de ore!

Obiectivul trebuie să fie acela ca ambele părți să fie de acord cu o soluție bazată pe coexistența a două state — unul israelian și unul palestinian, a spus Merkel într-o conferință de presă la Berlin, după întrevederea sa cu premierul belgian Charles Michel.

''De aceea, din punctul meu de vedere, o recunoaștere unilaterală a statului palestinian nu ne-ar face să avansăm pe calea unei soluții bazate pe coexistența a două state'', a explicat șefa cabinetului german.

La rândul său, premierul Charles Michel a afirmat că Belgia este în general favorabilă recunoașterii Palestinei ca stat. ''Dar întrebarea este când e momentul potrivit'', a adăugat oficialul belgian, care a subliniat nevoia unei poziții comune a statelor Uniunii Europene în acest dosar.

Decizia Suediei, prima din partea unei țări mari din Europa Occidentală, a fost salutată de președintele palestinian Mahmoud Abbas, care o consideră ''curajoasă și istorică'', în timp ce Israelul a calificat-o drept o decizie ''nefericită'' și și-a rechemat ambasadorul de la Stockholm.

Potrivit Autorității Naționale Palestiniene, circa 135 de țări au recunoscut deja Palestina. În afară de Suedia, alte șapte țări membre actuale ale UE (Cehia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, România, Malta și Cipru) au recunoscut statul palestinian, înainte de aderarea lor la Uniune.

Și Adunarea Națională a Franței va vota la 28 noiembrie o propunere a deputaților socialiști majoritari, care 'invită' Parisul să recunoască Statul Palestina. Acest vot, unul exclusiv simbolic, va avea loc înaintea celui prevăzut să aibă loc în Senatul francez la 11 decembrie.