ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Judecătoarea Gabriela Bîrsan de la ICCJ a fost trimisă în judecată joi pentru mai multe fapte de corupţie, alături de colega sa, Corina Corbu, un şofer al instanţei, doi avocaţi, un om de afaceri şi doi foşti magistraţi, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gabriela Bîrsan, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fost preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, trafic de influenţă şi folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În acelaşi dosar s-a dispus trimiterea în judecată şi a Corinei Corbu, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acuzată de complicitate la infracţiunea de favorizare a făptuitorului, şi Florian Ionescu, angajat ca şofer tot la instanţa supremă, care ar fi făcut mărturii mincinoase.

Potrivit rechizitoriulu DNA, se poate contura un "tablou infracţional complex", la care au participat, pe de o parte, persoane învestite cu demnităţi publice şi, pe de altă parte, patroni de firme cu interese judiciare ori avocaţi ai acestora. Primele s-au folosit de prerogativele funcţionale şi de statut, în scopul rezolvării unor probleme personale, precum petreceri gratuite pentru aniversările proprii la restaurante exclusiviste din Paris, Bucureşti, vacanţe şi călătorii cu avionul gratuite, anulare de bilete de avion şi obţinerea altor bilete conform dorinţelor, cazare în apartament dintr-un cartier exclusivist al Parisului, obiecte vestimentare de lux.

Pe de altă parte, cea de-a doua categorie de persoane, susţin anchetatorii, au oferit avantajele materiale menţionate primei categorii şi au obţinut tergiversarea dosarelor aflate pe rolul instanţei supreme, strămutarea ori promisiunea traficului de influenţă în perspectiva unor soluţii favorabile.