Prizonieri
Ai unor case prea mari.
Ai unor masini în care petrecem prea mult timp.
Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale ca atunci când eram copii.
Ai unor benzi pe care alergăm în neştire ca nişte cobai dresaţi. Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim.
Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi.
Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim,când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb.
Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi.
Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi.
Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.
Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin - din ce în ce mai puţin- de citit.
Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim.
Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia "Shake that booty". Generaţia "one night stand". Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.
Prizonieri.
Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.
Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodată gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-fooduri pline de copii obezi. Generaţia McMici.
Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon - să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer - sau operaţii ca să nu faci cancer. Showuri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatra sau cu miştoul sau cu părerea neavizată în tot ce mai e sfânt. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserica, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.
Prizonieri.
Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul simţ şi verticalitatea. Generaţia " politically correct"
Prizonieri.
Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.
Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau- din ce în ce mai des- imitaţii ieftine.
Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?
Cine pe cine stăpâneşte?
Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.
Generaţia Reeducării Soft.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)