ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rusia a reafirmat marți că nu va restitui Crimeea Ucrainei, în ciuda avertismentelor Statelor Unite și Uniunii Europene că nu vor renunța la sancțiunile internaționale.

[p] LIBRARIE.NET – Cărţile pe care le cauţi

Nu este vorba de o ocupare a Crimeii. Crimeea este o regiune a Federației Ruse și, evident, subiectul oricăreia dintre regiuni nici nu poate fi pus în discuție, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, într-o conferință de presă, citat de The Moscow Times.

Parlamentul de la Moscova a votat anexarea Crimeii pe 21 martie anul trecut, după ce cetățenii Peninsulei s-au pronunțat pentru aceasta într-un referendum.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, a declarat luni că Washingtonul va menține sancțiunile economice pentru Moscova, câtă vreme Crimeea rămâne sub jurisdicția Rusiei.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini a declarat la rândul ei că blocul celor 28 de state va rămâne fidel deciziei de a nu recunoaște anexarea Crimeii și de a menține sancțiunile economice.