Muzică

Belgradul reacționează după ce Maia Sandu l-a interzis pe Goran Bregovici încă din 2022, fără ca autoritățile ucrainofile să-i comunice acest lucru muzicianului umilit gregar pe aeroportul din Chișinău. ”Periculosul” artist a fost ”targetat” de SIS

Foto: Angelique Surel / Le Dauphine
Ministerul de Externe al Serbiei a cerut explicații de la autoritățile de la Chișinău, după ce Goran Bregović și trupa sa nu au fost admiși să intre în Republica Moldova. Potrivit ministrului sârb de Externe, Ivica Dačić, situația respectivă „nu corespunde relațiilor tradiționale de prietenie” între cele două state

INTERVIU Cristian Botez: Părintele Dan Bădulescu de la Rock la Strană și apoi în altar. Un drum presărat cu trasee spirituale, oarece exagerări, dar, care au avut și ele rostul lor în acest drum destul de atipic

Și a venit actualul Patriarh Daniel să sfințească o biserică și acolo m-am întâlnit cu un părinte, și am venit odată în țară și am vorbit și i-am zis, părinte, eu aș vrea să învăț muzică bisericească, dar nu mă descurc, îmi dau seama că trebuie să am cursuri. Și el a zis, nu vrei să știi și dogmatică? Vreau, toate astea. Dă la Teologie.

VIDEO ÎN DIRECT Concertul ActiveNews cu Florin Chilian și Alex. Gavril, transmis ÎN DIRECT AICI. Vine și Pr. Dan Bădulescu, fost chitarist la Roșu și Negru! Olivia Steer: Vom mai scrie mult și bine, liberi și neconstrînși de nici un regim totalitar

Pr. Dan Bădulescu, fost chitarist de mare succes la îndrăgita trupă Roșu și Negru, este cu noi la concertul artiștilor Florin Chilian și Alex. Gavril, în beneficiul ActiveNews, de astă seară de La Copac. Transmisie în DIRECT, AICI, de la orele 19.00.

VIDEO Starea de Libertate susține concertul caritabil al artistului Florin Chilian pentru ActiveNews: Vineri, 12 iunie, orele 19.00, ne vedem La Copac. Rezervați locurile acum. VIDEO

Pompiliu Diplan de la Starea de Libertatea ne-a făcut o surpriză și ne-a trimis un clip de sprijinire a acțiunii inițiate de artistul Florin Chilian, de susținere a ActiveNews printr-un concert caritabil care are loc vineri, 12 mai 2923, la orele 19, la așezământul cultural La Copac, și la care participă și tânărul muzician Alex. ”Oaie” Gavril.