ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Chiar dacă în România există o supraofertă de salarii mici la care pot apela, multe firme străine mari caută să plece din România, scrie analistul Ilie Şerbănescu, în Jurnalul.

"ENEL, gigantul italian din energie, pretinde că părăseşte afaceri în România de peste 1 miliard euro pentru că ar fi obligat la restrângeri globale de activitate generate de îndatorări vechi de dinaintea crizei. Lafarge, gigantul francez din industria cimentului, susţine că scoate la vânzare afaceri de sute de milioane de euro din România în legătură cu o fuziune la nivel global cu unul din rivalii săi europeni, Holcim. Mc Donald’s, gigantul american fără concurenţi printre giganţii de profil din lume, caută un francizat, căruia să-i lase contra cost şi chirie, afacerea de sute de milioane de dolari pentru a ieşi fizic de pe piaţa din România. Sunt numai câteva exemple.Au fost prezentate doar cele mai notabile. Şi n-au ajuns încă în spaţiul public intenţiile asemănătoare ale unor similari. Ce-i uneşte?", scrie Şerbănescu.

Continuarea editorialului o puteţi citi AICI.