ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primul din cele două comandamente NATO de pe teritoriul României va fi operaţional chiar din vara acestui an, a anunţat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Potrivit acestuia, s-au început deja pregătirile pentru operaţionalizarea celor două comandamente, primul urmând a fi gata în luna iunie.

"România a obţinut la Bruxelles un rezultat deosebit din punct de vedere militar şi al securităţii naţionale după aderarea la NATO. În urma negocierilor purtate vom avea de realizat un comandament de tip NFIU (NATO Force Integration Units), care se realizează în şase state, ţările baltice, Polonia, România şi Bulgaria, şi un comandament de divizie, unul în Polonia şi unul în România. Voi avea o discuţie cu reprezentanţii Statului Major General, deja am început pregătirea pentru operaţionalizarea celor două comandamente şi evaluările financiare şi cele tehnice legat de realizarea lor. Doresc ca undeva până în luna iunie comandamentul de tip NFIU să fie operaţional", a spus Duşa.

Primul comandament NATO din România va avea ca scop desfăşurarea intervenţiilor militare de urgenţă în situaţii de criză.

"NFIU este un comandament de comandă-control care asigură planificarea şi operaţionalizarea misiunilor ca, atunci când este nevoie, când e o situaţie de criză, forţele de intervenţie rapidă aprobate să poată interveni în 48 de ore, iar terenul acolo unde intervin să poată fi pregătit de aceste comandamente. O parte din banii pentru operaţionalizarea primului comandament, cel de tip NFIU, vor fi din bugetul MapN, iar o parte din bani vor fi din fondurile comune ale NATO. Alături de noi, în aceste comandamente vor veni militarii ţărilor partenere din NATO", a mai afirmat Dusa.