ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Barry Cadden şi Gregory Conigliaro, cei doi coproprietari ai farmaciei americane New England Compounding Center (NECC) şi 12 foşt angajaţi ai acesteia au fost arestaţi  în urma unei epidemii de meningită care s-a soldat cu 64 de morţi în Statele Unite, în 2012, scrie Mediafax. Farmacia şi-a pierdut licenţa în 2012 după ce inspectori au constatat multiple încălcări ale reglementărilor sanitare.

Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs

Farmacia a fost închisă după ce a retras de pe piaţă toate produsele puse în discuţie în legătură cu o epidemie de meningită fără precedent, cauzată potrivit Centrelor americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) de contaminarea flacoanelor unor antiimflamatoare steroidiene produse de NECC. CDC a anunţat că 751 de pacienţi din 20 de state au fost contaminaţi, dintre care 64 au murit. Potrivit unui act de acuzare al marelui juriu din Boston, în Massachusetts, 131 de capete de inculpare au fost reţinute, inclusiv înşelătorie, fraudă poştală, conspiraţie şi crime. Cei doi coproprietari, care sunt vizaţi de cele mai dure acuzaţii, riscă închisoarea pe viaţă.

Potrivit actului de acuzare, în perioada 2008-2012, farmacia a folosit ingrediente expirate la fabricarea unor medicamente, produse considerate în mod eronat medicamente, nu a sterilizat în mod corect medicamente, nu a curăţat şi dezinfectat corect zone de lucru şi a expediat în Statele Unite medicamente netestate. În plus, a adăugat marele juriu, aceste tratamente au fost produse de către un tehnician neabilitat, iar nume ale unor celebrităţi - Michael Jackson şi Diana Ross, de exemplu - au fost folosite pentru scrierea unor reţete false.