ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri după-amiază, în Piaţa Universităţii, 10.000 de cărţi au dispărut în doar 4 minute şi jumătate. Expuse în scuarul din faţa sediului central al BCR, volumele au fost epuizate într-un timp record de bucureştenii care s-au adunat în număr foarte mare laNoaptea Cărţilor Deschise, pentru a primi gratuit 10.000 de cărţi însoţite de flori, potrivit B365.ro.

Bucureştenii s-au călcat practic în picioare pentru cât mai multe cărţi, atraşi de campania iniţiată de editura Litera, de Ziua Mondială a Cărţii. Imediat ce s-a dat startul, oamenii au doborât gardurile de protecţie şi s-au îmbrâncit să adune cât mai multe cărţi. Cu toate că reprezentanţii editurii le-au spus celor prezenţi că fiecare trebuie să-şi aleagă doar o carte şi o floare, mulţi şi-au încărcat braţele, genţile şi sacoşele fără măcar să verifice dacă sunt pe placul lor cărţile alese, mulţi oameni trecuţi de prima tinereţe ajungând să ia cărţi pentru copii, cărţi de colorat sau volume dedicate tinerilor care vor să se căsătorească, în timp ce copiii au luat cărţi greu de "digerat" pentru vârsta lor.

"Nici nu m-am uitat bine la ele", a spus o bucureşteancă după ce a băgat câteva cărţi în sacoşă. "Cartea m-a determinat să vin aici. Am luat şi două flori, pe care le-am pus în sacoşă pentru că erau deja rupte" a adăugat femeia, precizând că a fost profesoară de limbi străine.

Rebeca, o fetiță în vârstă de 11 ani a reușit să adune câteva cărți, printre care ”Minte bălăucă” de Eugen Lovinescu, ”Imperiul pierdut” și ”Aurul spartanilor” de Clive Cussler și ”Legături miraculoase” de Judy Duarte - volum pe care l-a ales datorită coperții care ”arată frumos”.

O altă doamnă, trecută de prima tinerețe, a plecat acasă cu ”Dicționarul elevului deștept”, iar la întrebarea de ce a luat această carte, aceasta a precizat că are doi nepoței, în clasa I și, respectiv, clasa a V-a. ”Doar pe asta abia am apucat-o, că sunt operată”, a explicat femeia.

După dispariţia cărţilor din scuar în 4 minute şi jumătate, au început schimburile de cărți. În timp ce bătrânii s-au dat în vânt după operele semnate de Eminescu sau Lovinescu, cei tineri căutau literatură contemporană. Un pensionar care a reușit să pună mâna pe o carte râvnită de un grup de tineri a negociat cu ei schimbul de cărți, tinerii oferindu-se să îi dea ”Nunți de vis” de Helen Kay Polaski, dar bărbatul refuzând cartea pentru ”Plăceri interzise”, de Deanna Lee. Întrebat dacă va citi ”Plăceri interzise” pentru a vedea dacă a pierdut ceva, bărbatul a spus: ”Am pierdut de toate de-a lungul vieții. Am 66 de ani și până în momentul ăsta am pierdut de toate și în momentul ăsta singura soluție este să recuperez ce se mai poate recupera. Atâta tot”. Bărbatul a spus apoi că în circa două săptămâni va citi cele patru cărți pe care le-a luat pentru că este și student la Asistență Socială la Teologie Ortodoxă și mai are și acolo de învățat. ”Pe astea le citesc așa, fragmentar”, a spus bucureșteanul. Întrebat de ce a ales mai multe cărți când regula prevedea ca fiecare să plece acasă doar cu o carte și o floare, acesta a precizat că nu i-a spus nimeni nimic și că nu se preciza asta nici măcar pe invitație.

Deşi iniţial florile nu prea au fost căutate, după dispariţia cărţilor oamenii s-au mulţumit şi cu acestea.

”Îmi place foarte mult cartea. Acesta este motivul pentru care mă duc în fiecare zi la birou și, totodată, acesta este și motivul care m-a determinat să organizez acest eveniment. De vreo doi ani de zile am început să accesăm niște statistici care ne-au îngrijorat destul de mult. Un român consumă în medie 5 euro pe an pentru carte. Dacă ne uităm la alte piețe din afară vedem că un neamț citește 16 cărți pe an, iar diferența este colosală. Din acest motiv ne-am gândit să impulsionăm puțin această industrie dând cărți gratuit chiar de Ziua Mondială a Cărții și cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființare. În 4 minute și jumătate, 10.000 de cărți au dispărut din scuar. Sper că setea pentru carte i-a determinat pe oameni să aleagă mai întâi cărțile, în detrimentul florilor, și atunci, într-un fel, mă bucur. Nu s-a respectat regula potrivit căreia fiecare trebuia să ia doar câte o floare și o carte. Am încercat, pe cât posibil, să le explicăm. Punem această atitudine pe seama impulsului pentru citit. Am adus peste 100 de titluri, mai mult de 15 - 20 de colecții, am avut Cronica Ilustrată a Omenirii, Biblioteca pentru toți, Biblioteca pentru toți copiii, enciclopedii Disney, cărți romantice, thriller-uri. Printre best seller-urile pe care le-am avut s-au numărat Richard Martin, cred că am avut și un titlu Alice Munro, care a luat Premiul Nobel, dar într-un număr foarte mic de exemplare, iar Enciclopedia Disney cred că spune tot pentru că e una dintre cele mai mari colecții din lume. Sper că mai mult de 80% din oameni au reușit să plece acasă cu câte o carte. Am observat că apoi oamenii au început să schimbe cărți între ei, ceea ce m-a bucurat și mai mult pentru că am făcut ceva și pe plan de socializare, dar asta rămânea deja la latitudinea lor. Am pus garduri tocmai pentru a-i îngrădi și de a-i organiza, dar a fost destul de dificil. Eu eram exact la intrare și am fost înghesuit din toate părțile”, a declarat Marin Vidrașcu, directorul executiv al Editurii Litera, precizând că la Noaptea Cărților Deschise de miercuri după-amiază au fost prezenți ”între 3.000 și 4.000 de oameni”.

Conform acestuia, anul trecut au fost oferite gratuit 4.000 de cărți, iar pe viitor vor mai fi organizate alte evenimente, în cadrul cărora vor fi oferite gratuit cărți, atât în București, cât și în alte orașe din țară. ”Vom organiza, cu siguranță, de Ziua Mondială a Cărții, alte evenimente, dar și anul acesta mai avem alte două-trei evenimente destul de importante. Unul va fi legat de cărțile romantice, pentru care vom organiza un bal de dans cu foarte mulți invitați și vom oferi cărți gratuite. Evenimentele de acest gen vor fi organizate atât în București, cât și în alte orașe din România. În cifra de afaceri a editurii Litera asemenea evenimente nu se simt absolut deloc. Ce m-a bucurat foarte mult este că la Noaptea Cărților Deschise de anul trecut au fost preluate informațiile și pozele de cotidiane străine precum The Guradian, New York Daily News și ziare din Asia și din Peru. Dacă un eveniment cultural românesc a ajuns să fie difuzat de New York Daily News sigur am făcut bine. În cifra de afaceri un asemenea eveniment nu cred că are vreun impact, dar notorietatea și faptul că am retrezit apetitul pentru citit contează cel mai mult. E drept că la evenimentul de astăzi au fost prezenți într-un număr foarte mare tineri și bătrâni și s-a sesizat lipsa clasei de mijloc. Nu doar în piața de carte ne confruntăm cu lipsa clasei de mijloc, dar bătălia nu este pierdută, nici pe departe. Vom mai organiza multe evenimente ca să le reamintim ce bine e să citești”, a mai spus Vidrașcu.

Chiar dacă volumele expuse erau gratuite, unii oameni, vizibil deranjați de câțiva copii care au reușit să fure startul cu câteva zeci de secunde și să își aleagă câteva cărți pentru vârsta lor, nu s-au abținut să comenteze și le-au reproșat angajaților editurii că organizarea nu a fost făcută ca la carte.

dscn9558_77239500

dscn9560_14009700

dscn9561_07857400

dscn9584_47603300

dscn9585_88164900

dscn9588_59051900

dscn9591_97714600

dscn9598_38946900

Sursa foto: B365.ro