ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Casa independentă energetic rămâne încă un deziderat rezervat viitorului, pentru că formalităţile de realizat cu statul sunt încă greoaie şi banii obţinuţi, circa 1.500 de euro, sunt puţini, comparativ cu costul total al locuinţei.

Sistemele ecologice de furnizare a energiei se amortizează în 20 de ani. În acest timp, instalațiile au nevoie de reparații periodice. Cele două tipuri de instalații ecologice trebuie să funcționeze complementar cu sistemul clasic de alimentare, dacă randamentul ecologicelor scade sub un anumit critic.

Înscrierea în programul Casa Verde are o miză de 6.000 de lei (aproximativ 1.500 de euro) subvenţii pentru panouri solare și de 8.000 de lei (aproximativ 1.800 de euro) pentru pompe termice, ce se obţin de la Ministerul Mediului. Dar procedura e greoaie.

Anul acesta intră în plată dosarele depuse acum trei ani, dar mai sunt în analiză alte câteva mii. Cu alte cuvinte, trebuie să ai bani ca să îţi finanţezi singur ecologia, după care îi tragi, când dă Sfântul Minister, de la stat. Nici nu e clar dacă anul acesta va mai avea loc o nouă sesiune de depuneri de dosare.

Izolarea termică e cheia

Pentru a fi independentă energetic, o locuinţă trebuie să fie foarte bine izolată din punct de vedere termic şi să nu se folosească sisteme convenţionale pentru încălzire. Diferenţele sunt foarte mari între o casă obişnuită cu pierderi şi cu eficienţă termică.

Dacă la prima necesarul energetic se situează între 200 şi 350 kWh/mp anual, la cea de-a doua este de doar 15 kWh/mp anual. Într-o astfel de casă se foloseşte până şi căldura degajată de becuri. La o casă medie, energia electrică şi apa menajeră s-ar rezolva cu aproximativ 8.000 de euro.

O familie de trei persoane ar consuma între 2 şi 4 kWh/zi. Asta ar însemna că ar trebui montate panouri fotovoltaice pe o suprafaţă între 15 şi 20 de metri pătraţi, ceea ce ar costa cam 6.000 de euro.