ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


26 de milioane de lei este suma accesată din fonduri europene de administrația municipiului Mediaș, cu scopul de a reabilita o parte din zidurile vechii cetăți, precum și două turnuri și un bastion.

Fondurile sunt accesate prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, ceea ce înseamnă că, pentru a fi eligibile, lucrările trebuie terminate până cel târziu la finele anului viitor.

”Prin această investiție vor fi reabilitați 7.736 metri pătrați de ziduri de fortificație și trei obiective turistice: Bastionul Cuțitarilor, Turnul Pietrarilor și Turnul Rotarilor. Ultima condiție pe care municipalitatea a trebuit să o îndeplinească pentru că fondurile europene să ajungă în Mediaș pentru acest proiect a fost eliberarea terenului de sarcini, respectiv dezafectarea garajelor din cartierul După Zid. Reprezentanții Agenţiei Regionale de Dezvoltare Centru Alba Iulia au fost prezenţi la Mediaş pentru a se asigura că terenul este liber și că investiția poate începe fără niciun impediment”, se arată într-un comunicat emis de administrația municipiului.

”Consider că este de datoria noastră să reabilităm, să conservăm și să promovăm obiectivele turistice ale Mediașului, mai avem un singur pas pentru ca acest proiect să devină realitate și am încredere că după finalizarea lui potențialul turistic al Mediașului va crește”, primarul Mediașului, Teodor Neamțu

  • Cetatea Mediaş a fost construită între anii 1490 şi 1534, în urma unui decret emis de către regele maghiar Matei Corvin, în 1486. Zidurile sale au o lungime totală de 2360 de metri, o grosime de 0.8 metri şi o înălţime de circa 7 metri. Existau trei porţi principale de acces în cetate, întărite cu turnuri de apărare: Poarta Steingasser, spre nord, Poarta Zeckesch, spre est şi Poarta Forkesch, spre sud. Mai târziu, cetatea a fost fortificată suplimentar, apogeul fiind atins în secolul al XVIII-lea, când avea 19 turnuri şi bastioane.