ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Românii muncesc semnificativ mai mult decât cetăţenii altor state din Uniunea Europeană, deşi aparent nu muncim mai mult decât acum căţiva ani, însă productivitatea muncii la noi este de cinci ori mai mică decât media europeană şi de aproape opt ori mai mică decât în statele europene cele mai performante. Evident că şi veniturile salariale sunt pe măsură, iar asta se reflectă în calitatea vieţii. E un cerc vicios: incertitudinea legată de siguranţă locului de muncă şi banii insuficienţi îi fac pe români mai stresaţi, iar asta se răsfrânge şi asupra productivităţii.

Comparaţiile între cele două perioade, înainte și după criză, continuă, indiferent de domeniul la care ne raportăm. Deşi toţi indicatorii arată că România a depăşit problemele economice, românii se plâng că nu o duc tocmai bine şi că sunt din ce în ce mai stresaţi.

Nemulţumirea cea mai mare este legată de timpul petrecut la muncă, iar datele Comisiei Europene vin să confirme asta, cifrele arătând că românii şi grecii muncesc mai mult faţă de perioada de dinaintea crizei.

În celelalte state europene numărul orelor de muncă a scăzut. Însă volumul muncii raportat la cele două perioade de timp este cam acelaşi. În 2007, se lucrau 17,6 milioane de ore pe an. Apoi, din 2008 munca s-a redus cu 500.000 de ore şi a revenit apoi treptat la valorile de dinaintea crizei.

Problema principală a stresului pare să fie nesiguranţa locului de muncă, dar şi faptul că oamenii nu au suficienţi bani pentru relaxare.

Specialiştii vorbesc şi ei despre frustrările pe care le acumulează un român care, după ce munceşte un an întreg, nu îşi permite să plece într-o vacanţă cu familia. Ajungem la concluzia că nu volumul de muncă îl stresează pe român, ci remuneraţia mult prea mică în comparaţie cu munca depusă şi cu nevoile personale.

"Cred că nivelul scăzut de productivitate vine şi ca urmare a unei culturi a muncii care trebuie să se schimbe. Uneori se lucrează peste program, dar fără să existe o eficienţă, o focusare maximă pe timpul de muncă. Sfatul meu este, pentru toţi angajaţii din România, să se concentreze maximal în orele de program", a comentat Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii, invitat în emisiunea Daily Income.