ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Miercuri, Pentagonul a recunoscut că un transport de arme lansate de forțele americane deasupra Kobane, în Siria, a căzut din greșeală în mâinile jihadiștilor Statului Islamic în loc să ajungă la combatanții kurzi, conform AFP, citată de mediafax.ro.

Livrare gratuita in 24 de ore!
Armele, munițiile și materialul medical lansat în zorii zilei de luni kurzilor din cadrul Unităților de protecție a poporului (YPG) au ratat ținta și au luat direcția pozițiilor organizației Statului Islamic, în timp ce un prim transport a putut fi distrus de o lovitură aeriană înainte de a ajunge la jihadiști, dar un al doilea "a luat o direcție greșită și fără îndoială a căzut în mâinile dușmanilor noștri", a spus colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Operațiunile de parașutare "sunt extrem de complexe" și "nu este neobișnuit" ca vântul să devieze transporturile de ținta lor, a adăugat el.

Potrivit acestuia, materialul pe care jihadiștii ar fi pus mâna "nu le va da niciun avantaj" în lupta pe care o poartă la Kobane, un oraș sirian cu majoritate kurdă.

Armele și munițiile lansate de trei avioane cargou C-130 au fost furnizate de autoritățile kurde din Irak.

Kurzii din Kobane cer de mai multe săptămâni creșterea sprijinului extern în confruntarea cu jihadiștii, mai numeroși și mai bine înarmați.

În ultimele săptămâni, Statele Unite și-au intensificat loviturile aeriene în jurul orașului pentru a-i sprijini.