Mai mult de jumătate din pâinea neagră de pe piaţă e vopsită
Brutarii - susţin patronatele - folosesc extractul de malţ, cacao, cenuşă şi caramel, care dă gustul dulceag al pâinii.
Nutriţioniştii spun că aceste substanţe chimice adăugate nu fac decât să lungească perioada de garanţie la raft. Pâinea cu coloranţi artificiali are multe riscuri, precum alergiile sau bolile hepatice.
O pâine cu coloranţi se vinde la jumătate de preţ faţă de una făcută din făină integrală, dar este mult mai scumpă faţă de una albă.
Totuşi, cum recunoaştem o pâine neagră adevărată? Pur şi simplu, strângem pâinea în mână, aşa cum verificăm dacă e proaspătă, şi ea trebuie să revină la forma iniţială. Ca să nu picaţi în capcana comercianţilor, căutaţi produse grunjoase, deschise la culoare, acrişoare şi deloc pufoase. Nu uitaţi că pâinea neagră autentică e garantată numai 24 de ore. Ar trebui să se usuce rapid, dar nu să mucegăiască. Ideal e să o păstraţi în pungi de hârtie, la temperatura camerei.
Patronatele susţin că 60% din pâinea neagră de pe piaţă este falsificată. La ultimele controale, Protecţia Consumatorilor a dat 2.500 de amenzi.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)