ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Israelul și-a intensificat operațiunile de bombardare a tunelurilor mișcării Hamas, în cea de-a 13-a zi a ofensivei militare din Fâșia Gaza, a treia zi de acțiuni terestre. Conform presei locale, cel puțin 395 de palestinieni, printre care și copii, au pierit în urma bombardamentelor israeliene, alți 2270 fiind răniți. Israelul a anunțat duminică că va accepta un armistițiu umanitar între orele 10.30 și 12.30 la Shajaya, cartier al orașului bombardat masiv în cursul zilei. Doar în cursul zilei de azi au murit 40 de oameni, relatează BBC. Conform oficialilor ONU, majoritatea celor uciși erau civili.

Cel puțin 40 de palestinieni au fost uciși numai în cursul zilei de duminică și în jur de 400 răniți în bombardamentele israeliene din cartierul Shajaya, din orașul Gaza, informează serviciile de urgență palestiniene, citate de AFP, Reuters și DPA. Cadavrele au fost găsite sub dărâmăturile din zonă, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență, Ashraf al-Qoudra. Printre victime s-ar afla femei și copii, relatează BBC. Dar și un lucrător pe Ambulanță și un cameraman de 25 de ani, "care filma un reportaj împreună cu angajatul de pe Ambulanță", a mai spus purtătorul de cuvânt.



Armata israeliană a anunțat duminică că-și va intensifica ofensiva terestră în Fâșia Gaza în cea de a 13-a zi a operațiunilor care s-au soldat până acum cu peste 350 de morți, cel mai sângeros conflict din 2009.

"În această seară, faza terestră a operațiunii (...) se extinde cu forțe suplimentare pentru a combate terorismul în Fâșia Gaza și a stabili o realitate care le garantează israelienilor o viață în securitate", a anunțat armata într-un comunicat său de Twitter.

Anterior, mișcarea palestiniană Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a anunțat că ar fi de acord cu un armistițiu umanitar de trei ore în această zonă.