ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rusia ar putea primi o lovitură neaşteptată, după ce anexarea peninsulei Crimeea. De data asta nu este vorba de sancţiuni economice sau diplomatice, ci sportive. Rusia va organiza în 2018 Cupa Mondială, dar ar putea avea parte de o surpriză.

David Clark, preşedintele Russian Foundation, a declarat pentru CNN că o posibilă pedeapsă pentru anexarea Crimeei de către Rusia ar putea fi boicotarea Cupei Mondiale.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au reacţionat prompt după ce Rusia a anunţat oficial anexarea Crimeei în urma referendumului de duminică din fostul ţinut autonom ucrainean, în care 97,4% dintre votanţi au votat pentru alipirea la Rusia. La mijlocul săptămânii trecute, UE a anunţat că activele a 21 de foşti oficiali sau apropiaţi ai regimurilor Putin şi Ianukovici au fost blocate, aceleaşi persoane primind şi interdicţie de călătorie în spaţiul Uniunii Europene. Ieri, Ministerul de Finanţe american a anunţat că 19 oligarhi ruşi apropiaţi de Putin au conturile din SUA blocate, iar presa internaţională se aşteaptă ca măsurile punitive să continue. Totuşi, atât Uniunea Europeană, cât şi Statele Unite nu au riscat să adopte măsuri importante pentru destabilizarea economiei ruseşti, a opta cea mai mare din lume, cu un PIB de aproape 2 trilioane de dolari. Interesant este că statele din Uniunea Europeană sunt partenerul comercial cel mai important pentru Rusia, 30% din gazul utilizat în UE venind din Rusia, potrivit CNN, care citează cifrele Eurostat. Iar Germania, care adoptă poziţii de forţă împotriva Rusiei, ameninţând cu excluderea colosului ex-sovietic din G8, are cel mai mult de pierdut, importând 40% din necesarul de gaz din Rusia.

Cum ar putea însă Uniunea Europeană şi Statele Unite să adopte anumite măsuri pentru a face Rusia să cedeze? Explică tot Clark: ”Ar fi interesant de văzut dacă unele ţări ar încerca să rănească mândria proverbială a ruşilor. Cum ar fi ca cele mai puternice echipe de fotbal să boicoteze Mondialul din 2018? Ar fi o lovitură importantă pentru prestigiul Rusiei şi, probabil, FIFA s-ar gândi să mute competiţia într-o altă ţară”.