ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pieţele agroalimentare s-ar putea goli de la 1 mai deoarece producătorii nu vor mai fi primiţi cu marfa la tarabe dacă nu respectă noile reglementări.

Legea pieţelor dată de Ministerul Agriculturii prevede ca producătorii să îşi schimbe până la 1 mai certificatele cu atestate şi carnete de comercializare.

Însă oamenii se plâng că nu au reuşit încă să obţină actele din cauza primăriilor. Producătorii spun că deşi au solicitat noile acte din timp, s-au lovit de birocraţie.

Pe de altă parte, legea le vine în ajutor producătorilor autohtoni. Cel puţin în teorie. Astfel, în conformitatea cu legea, administratorii pieţelor ar trebui să le asigure producătorilor cel puţin 40 la sută din spaţiile de comercializare din pieţe. În acest fel, cumpărătorii vor putea fi siguri că marfa pe care o cumpără este românească şi de calitate. Din păcate, acest lucru se întâmplă de cele mai multe ori doar în scris.

Legea pieţelor a întrat în vigoare la 3 noiembrie 2014 şi până la 1 mai toţi comercianţii trebuie să se adapteze noilor cerinţe. Până acum, au fost comandate doar 400 de mii de formulare noi informează Paginadeagricultură.