Ponta va da DECLARAŢII în dosarul Microsoft: Mă duc şi SPUN TOT
Premierul Victor Ponta ar putea fi audiat de procurorii DNA în cadrul dosarului Microsoft, după ce un martor a dezvăluit că şi acesta a fost implicat.
Libris.ro - Librarie online - Zilnic noutati si promotii
Ponta a declarat, marţi seară, că se va prezenta la audieri dacă va fi solicitat.
"Bineînţeles că mă duc şi spun tot ceea ce ştiu. Când mă cheamă cineva, mă duc şi explic", a spus Ponta.
Acesta a precizat că jurnaliştii interesaţi pot obţine documente despre toate controalele efectuate de Corpul de Control al premierului.
"Sunt convins că toate controalele pe care Corpul de Control al premierului le-a făcut în urmă cu 12 ani le gasiţi la guvern. Mai corect este să le cereţi în scris, să vă dăm în scris."
Un martor din dosarul Microsoft susţine că Victor Ponta a fost presat de directorul Fujitsu Siemens pentru a efectua un control la Ministerul Educaţiei, în perioada în care premierul conducea Tineretul Social Democrat şi Corpul de Control al primului-ministru.
De asemenea, Ponta ar fi trebuit să intervină pentru ca Fijitsu Siemens să câştige o serie de contracte extrem de avantajoase cu statul.
"Claudiu Florica s-a intâlnit cu Victor Ponta, care avea la acea vreme funcţia de şef al Corpului de Control al premierului Adrian Năstase şi a încercat să-l determine pe Victor Ponta să demareze o anchetă a Corpului de Control la sediul Ministerului Educaţiei şi, prin această presiune, să oblige practic firma Siveco să reintroducă firmele protejate de Claudiu Florica în cele două extensii de contract, una în valoare de 20 milioane de dolari şi cealaltă de 96 milioane de dolari, semnate în timpul guvernarii PSD", a precizat martorul în declaraţia de la DNA.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)