ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, a dispus o serie de măsuri pentru perioada Sărbătorilor Pascale, astfel încât să fie asigurate menţinerea curăţeniei, transportul public şi siguranţa bucureştenilor, informează Agerpres.

În vederea menţinerii ordinii publice, începând de vineri, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti va dubla numărul misiunilor de patrulare efectuate de poliţiştii locali, care vor viza combaterea faptelor antisociale atât în centrul Capitalei, cât şi în apropierea marilor biserici.

La acţiunile privind menţinerea ordinii publice în perioada Sărbătorilor Pascale vor participa poliţiştii locali din cadrul serviciilor de Ordine Publică, Circulaţie, Intervenţii, dar şi efective din cadrul Patrulei Călare a Municipiului București.

Zona Patriarhiei, a Centrului Istoric şi anumite zone cu potenţial risc infracţional vor fi supravegheate atât de agenţii locali cât şi de sistemul de monitorizare video al Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti (PLMB).

În noaptea de Înviere, echipajele PLMB vor asigura menţinerea fluidizării traficului şi prevenirea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranţa publică.

De asemenea, unităţile Patrulei Călare vor avea trasee speciale de patrulare în noaptea de Înviere - între marile biserici din Bucureşti - iar în zilele următoare se vor afla în parcurile Capitalei, acolo unde vor avea loc acţiuni speciale pentru păstrarea siguranţei publice şi în vederea combaterii comerţului ambulant neautorizat.

Pentru sesizări sau reclamaţii, bucureştenii pot apela numărul Dispeceratului Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, 021/9752.

În perioada sărbătorilor de Paşte, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va avea program special, în prima şi a doua zi de Paşte, duminică (20.04.2014) şi luni (21.04.2014), liniile de transport public de suprafaţă urmând să funcţioneze conform programului de circulaţie al unei zile de duminică.

Totodată, în noaptea de Înviere, între 19 spre 20 aprilie, liniile de noapte care converg către Mitropolia Romană şi anume: N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119, N121, precum şi linia de tramvai 41, vor circula pe întreg parcursul nopţii pentru preluarea călătorilor care vor participa la slujbă specială ocazionată de sărbătorirea Paştelui Ortodox şi Catolic.

Restul traseelor de noapte: N101, N103, N113, N118, N120, N122, N123, N124, N125, precum şi celelalte linii de transport RATB, vor funcţiona conform programului regulat.