ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În acest an, vânzările de smarpthone-uri în România vor fi de aproape două ori mai mari decât în 2013, a anunțat directorul de marketing al Huawei România, Sorina Macarescu,informează Mediafax.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Cifra ar fi de aproape 3 milioane de unități, ceea ce reprezintă un avans foarte mare comparativ cu anul trecut, când au fost comercializate 1,7 milioane de telefoane inteligente.

"Portofoliul de telefoane al companiei numără patru terminale. Vom încheia acest an cu vânzări de 200.000 de unităţi, cu 80% mai mult faţă de 2013. Cel mai bine vândut terminal este Huawei Ascend Y530, cu mai mult de jumătate din numărul de unităţi comercializate. Vârful de gamă, terminalul Huawei Ascend P7, are o pondere de 10% în vânzãrile locale", a declarat Sorina Macarescu, intr-o conferinta de presa.

Directorul de marketing al Huawei susține că vânzările companiei vor fi mai mari cu 80-100% anul viitor.

"În România, Huawei ocupă locul 6 în topul producătorilor de telefoane. Ne batem cu LG, Sony şi HTC. Primele trei locuri revin Samsung, Allview şi brandurile operatorilor de telefonie mobilă", a afirmat Măcărescu.

Huawei România este parte a grupului chinez Huawei, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente de telecomunicații.