ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Traian Băsescu l-a primit marți seară, la Palatul Cotroceni, pe premierul Victor Ponta, iar cei mai importanți oameni politici ai României au încercat să rezolve amiabil problema accizei de 7 eurocenți pe carburant. Așa cum era de așteptat, întâlnirea nu a avut ca rezultat decât declarații de presă, în care cele două părți au continuat să-și susțină opiniile: Traian Băsescu este de părere că banii rezultați din această taxă vor fi folosiți în campania electorală de anul viitor, iar Victor Ponta s-a plâns că șeful statului continuă să aibă o atitudine conflictuală, astfel că va face tot posibilul să blocheze Legea Bugetului pe 2014.

Cele mai importante declarații ale lui Traian Băsescu:


  • Vreau să știți că discuția a fost calmă. Cred că domnul premier a plecat cu o confuzie, noi nu am discutat de buget, ci strict de acciză, el a înțeles că am discutat de buget. Premierul nu a înțeles ce am discutat. El a înțeles că am discutat de buget, eu am discutat de acciză și efectele ei.



  • Am fost de acord în speranța că putem discuta pe tema creșterii accizei la combustibil, pe care o consider extrem de dăunătoare, atât din perspectiva reluării creșterii consumului, cât și a creșterii prețurilor pentru populație și companii.



  • Vor fi în mod cert afectați puternic cei cu veniturile cele mai mici, întreprinderile unifamiliale, IMM-urile. Vor fi creșteri la alimente, la prețul de transport din această acciză suplimentară.



  • Eu nu pun sub semnul întrebării dreptul Guvernului de a promova un buget, al Parlamentului de a-l aproba și nici ei dreptul meu constituțional de a spune că nu sunt de acord. Ei vor proceda în consecință, eu voi utiliza instrumentele pe care le am pentru a atrage atenția că această creștere de preț va afecta puternic populația, companiile și în special societățile mici.



  • Am precizat în discuțiile avute că susțin fără rezerve și sunt resurse în buget, în afara creșterii accizei, și pentru indexarea pensiilor, și pentru creșterea salariului minim pe economie - punctul meu de vedere a fost că trebuia majorat la 900 lei din primul trimestru, de la 1 ianuarie, și nu în două etape, acest lucru diminuează evaziunea fiscală pe forță de muncă.



  • Prin renunțarea la acciza de 52-53 de bani pe motorină și benzină resursele cu care se reduc veniturile trebuie tăiate de la excesul de repartizare bugetară la Ministerul Dezvoltării, la domnul ministru Dragnea, și sunt resurse care înseamnă rezerve plantate în diverse locuri din buget, dar în mod deosebit la Serviciul datoriei, la dobânzi, unde sunt 600 de milioane în plus. Deci 1,5 miliarde de la domnul Dragnea și 600 de milioane de la serviciul datoriei, deci 2,1 miliarde, față de 2,28 miliarde, cât s-ar obține prin acciza la combustibil.



  • De ce insist să se facă tăieri de la dl Dragnea? Aceștia sunt bani electorali, destinați mobilizării primarilor, cărora să li se acorde bani pentru a fi mobilizați pentru europarlamentare și prezidențiale. Se pare că mulți primari numai așa funcționează, dacă primesc fișele în tonomat, altfel nu cântă la alegeri.



  • De ce mi se pare un exces nejustificat: în buget sunt înscrise trei programe: modernizarea satului, regenerare urbană și infrastructură județeană. Toate acestea au resursa financiară în banii de la UE



  • În loc să facă această bătălie politică cu o taxa suplimentară ce va afecta toți cetățenii și toată economia, premierul putea să-i pună pe primari să pregătească proiecte, de la 1 ianuarie intră în vigoare noul buget al UE. Puteau să aibă proiecte aprobate cu bani europeni.



  • Refuzul meu de a semna memorandumul de aprobare a negocierilor cu FMI nu are nicio semnificație din punct de vedere a menținerii acordului cu FMI și UE. Acordul e pentru perioada 2013 - 2015 și el nu se întrerupe decât dacă programul deraiază, cum spune FMI, dacă nu se respectă criteriile macro stabilite încă de la semnarea acordului. Or ceea ce eu propun este reducere și de taxă, și corespunzător de cheltuieli în bugetul de stat, ceea ce înseamnă că bugetul rămâne în deficitele convenite.



  • Propagandiștii au mai lansat o teorie: se pierde top-up-ul. Pe fondurile de coeziune, UE finanțează cu 85 % proiectele. La negocierile noului buget, eu am susținut că țările care au acord cu FMI și UE să mai primească 10% contribuție europeană, de la 85%, la 95%. Acest top-up de zece procente nu poate fi anulat decât dacă se anulează acordul dintre Fond și UE și România.



  • Indiferent ce măsuri voi lua, de la 1 ianuarie se vor plăti și salariile și pensiile, România nu rămâne fără buget, ci execută bugetul anului trecut. Dacă, să presupunem, bugetul nu e gata și Guvernul are nevoie de asistență, pot să-i învăț cum să facă să plătească și indexările, și creșterea salariului minim, și banii pentru dascăli, și creșterea indemnizației pentru medicii rezidenți, respectând legea, și fără buget aprobat în Parlament. Totul e să întrebe, dacă nu știu, dacă știu să o facă.



  • Însă nu îmi poate cere nimeni să-mi însușesc o măsură care, sunt convins, va avea același efect pe care l-a avut creșterea TVA de la 19 la 24% în 2010.



  • Atunci nu aveam bani, România era destabilizată, acum România e stabilă macro și e păcat să afectezi și oamenii și companiile și să reduci și consumul.



Cele mai importante declarații ale lui Victor Ponta:


  • Președintele va trimite legea bugetului înapoi la Parlament, o va contesta la Curtea Constituțională, iar speranța mea este că aceste proceduri - pe care, de altfel, a recunoscut că niciun președinte nu le-a folosit în 23 de ani, dar asta e, trăim și această premieră - rugămintea mea este să le facă într-un termen rezonabil în așa fel încât să putem avea buget până la 1 ianuarie. Nu mi-a garantat nici că da, nici că nu. Oricum, poziția președintelui a fost extrem de inflexibilă.



  • Acum urmează că, după ce Parlamentul votează bugetul, să-l trimitem, să ni-l retrimită încă o data, să-l conteste la CCR și după aceea evident că va trebui să-l promulge.



  • Mie mi-e foarte clar că președintele vrea să ne sicaneze cât se poate de mult - nu aveți ce face, o să suportați faptul că îmi folosesc atribuțiile constituționale. Când eu i-am spus că nu le-a folosit până acum în nouă ani, el a spus că a greșit că nu le-a folosit și împotriva Guvernului Boc când ar fi trebuit.



  • Președintele nici nu trebuie să fie de acord cu bugetul, că nu pe el l-au votat oamenii anul trecut și ne-au dat nouă mandatul; dacă oamenii erau de acord cu politicile dlui Băsescu îl votau pe el. Evident că e suspendat (memorandumul), nu se ocupă președintele țării de asta. Să facă președintele tot, dar problema e că nu are votul oamenilor și oamenii ne-au votat pe noi. Cred că președintele nu vrea să accepte o realitate, oamenii ne-au votat pe noi anul trecut, nu pe PDL, eu n-o să fac bugetul pentru cei 10-15%.



  • Banca Națională nu e implicată în adoptarea bugetului. Ne-a spus că există o presiune pe cursul de schimb, dar sperăm să nu ne afecteze prea mult.



  • Lucrurile mergeau bine și iarăși s-a supărat cineva și a decis să facă o mică criză.



La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Administrației și Dezvoltării Regionale, a dorit să nege acuzațiile că USL va folosi banii rezultați din acciza pe carburanți în scopuri electorale și a susținut că respectivele fonduri vor benefia toți primarii, indiferent de culoarea politică.


  • Încerc să nu o iau personal, mi-a pronunțat numele în ultimele zile de foarte multe ori. Proiectele demarate în trecut nu pot fi finanțate din fonduri europene și am putea închide anul viitor peste 2.000 de obiective de investiții din cele 4.717 șantiere începute.



  • Banii nu vor fi alocați pe criterii politice, fiindcă vor fi finanțate prioritar obiectivele aflate într-o fază de execuție de cel puțin 60 - 70 %, iar acestea se află la primăriile deținute de PDL, care au au primit cei mai mulți bani sub guvernele Boc.



  • Dacă ar fi fost o altfel de abordare în anii precedenți, nu s-ar fi deschis șantiere într-o veselie de un partid care a fost vânzător de iluzii știind sigur că nu vor putea să le finanțeze în mandatul lor.