ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Hidrologii au instituit, sâmbătă, Cod galben de inundații pe unele râuri din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur și Lăpuș, județele Maramureș și Satu-Mare, informează Agerpres.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare hidrologică Cod galben valabilă sâmbătă în intervalul orar 14,00 — 24,00. Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri de debite și niveluri cu eventuale depășiri ale cotelor de atenție.

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de atenție pe unele râuri din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Tur și Lăpuș (județele Maramureș și Satu-Mare).

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tur — bazin superior, Săsar, Cavnic și Mara, subliniază hidrologii.