ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ÎPS Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei,  este unul din cei trei candidaţi pentru scaunul Mitropoliei Banatului, alături de PS Sofronie Drincec şi PS Lucian Mic.

Black Friday :Livrare gratuita in 24 de ore!

Într-un interviu acordat publicaţiei Oradea Press, ÎPS Ioan a abordat mai multe teme de actualitate pentru Banat:

despre viaţa în comunităţi multietnice

Eu v-aș întreba pe dumneavoastră – am văzut că românii de aici vorbeau doar cu Dumnezeu în limba română – ar fi trebuit să introduc limba maghiară și în biserică, așa cum s-a introdus în unele instituții?… Ar trebui să facem o distincție între naționalist și naționalism. Am cumpărat patru kilometri de tricolor anul ăsta, am făcut un drapel de 150 de metri și am scris un mesaj pentru frații din Basarabia – eu cred că sunt lucruri pozitive și nu am făcut ceva împotriva naționalităților de aici. De 24 ani trăiesc departe de țară – 4 ani în occident și 20 de ani, deși în țara mea, sunt oarecum minoritar așa că modul meu de conviețuire cu alte minorități e o experiență de peste 24 de ani. Ce cred eu că e în Banat unde lucrurile sunt mult mai așezate decât în alte părți… În Banat se poate deja vorbi de o așezare a lucrurilor. Acolo sunt mai multe etnii decât aici în Județele Harghita și Covasna însă acolo celelalte etnii sunt minoritare și avem și acolo un lucru foarte important – sunt creștini. Avem o bază creștină de dialog cât se poate de bună – nu ar fi o problemă a trăi acolo, românii sunt majoritari și știu cum e să îl respecți pe cel de lângă tine. Trăind aici, ca minoritar, știu cât de important este să-l respecți și pe cel ce e minoritar în comunitatea de lângă tine. De voi ajunge într-un spațiu unde voi fi eu majoritar, știu să-i respect pe ceilalți.

despre colaborarea cu alte culte din Banat

La ușa casei mele, la Miercurea Ciuc, bat mai mult străinii de confesiune, vin oameni săraci cu sufertașe, și niciodată n-am spus „să dați numai la români”, dimpotrivă. Am ajutat foarte mult grădințele, cei de acolo m-au întrebat de „aceasta este pentru români” și am spus „cum să dăm la unii și ceilalți să nu aibă părtășie?” Niciodată nu am făcut această discriminare pentru că sărăcia e fără frontiere… Nu privesc ființa umană dintr-o îngustime de-aceasta accentuată…

Banatul are un tezaur foarte mare și segregările nu cred că plac lui Dumnezeu. Aș dori o bună colaborare cu toate cultele de acolo. Pe problemele practice de viață. Dincolo de doctrinar, suntem pe același tărâm. În contextele de asistență socială nu există că la acesta nu-i dăm că e reformat, iar ăsta e ortodox. Lui Dumnezeu îi place să trăim în diversitatea aceasta, dar împreună, înțelegându-ne.

despre donaţiile către Biserică

În una din zile, un preot al meu a zis că a găsit o familie formată din doi părinți și cinci copii, ce trăiau într-o baracă de lemn de trei pe trei metri. Din cei cinci copii, patru erau la școală și trei erau premianți. Am întrebat de ce nu e și al patrulea dar el era doar pe clasa întâi. Am mers acolo, am văzut situația. Am oprit imediat lucrările la două biserici pe care le aveam în construcție și, cu călugări, cu călugărițe, cu toți am mers acolo și, în trei zile, am ridicat o casă cu trei camere pentru familie, și, în a patra zi, ieșea deja fumul pe hornul casei. Așa m-am raportat întotdeauna la semeni. Nu demult am primit o scrisoare de la un medic de la un spital din zonă – voia să-l ajut cu niște bani pentru un aparat pentru susținerea vieții noilor născuți. Nu l-am cunoscut niciodată pe medic dar, în o săptămână, am direcționat aparatul spre spital și am primit o scrisoare de mulțumire. La fiecare instituție sunt necesități dar în acea primă scrisoare era vorba de controlul vieții unor nou născuți și au căzut toate listele de priorități. Acesta aș vrea să fie răspunsul: faptele. Eu vă spun ce am făcut – că fiecare ar purea răspunde că „ar face”. De asemenea, în una din zile am făcut rost de 10 aparate de dializă și le-am adus în această zonă. Afecțiunea mea pentru bolnavi e cu totul deosebită. Și zilele trecute a venit la mine directoarea unui spital ce voia ajutor pentru procurarea unor instrumente și, poate, până la sfârșitul anului mișcăm și acolo niște probleme. Am adus în această parte de țară și un litotritor – de spart calculii, pietrele.

despre presă

De multe ori au venit la mine reporteri și erau tineri și, poate, prima dată în viața lor luau interviu unui ierarh, și vedeam o oarecare sfială. Și eu, văzând asta, le luam microfonul din mână și spuneam să ia ei loc și continuam interviul. Eu, în perioada liceului, m-am pregătit pentru regie de cinema. Cei ce lucrează cu imagine, cu sunet – suntem oarecum amestecați prin aceeași breaslă. Nu îmi este frică de ziariști dar aș dori să mă întâlnesc cu cei cu o înaltă ținută profesională și cu o deontologie pusă la punct pentru că sunt convins că presa, a patra putere în stat, este așa, adică o putere, ca element de binefacere în socetate, nu ca forță. Mă gândesc cum ar arăta societatea umană fără media. Mă rog lui Dumnezeu să nu mă întâlnesc cu jurnaliști care să distorsioneze adevărul – chiar de adevărul doare uneori, el vindecă.

despre relaţia cu ÎPS Nicolae, fostul Mitropolit al Banatului

Pot să vă spun că, mai întâi, m-am întâlnit cu scrierile Înaltului, și cea care m-a mișcat în mod cu totul deosebit, deși pe vremea aceea eram doar student la Teologie la Sibiu, a fost o carte în care, împreună cu alt autor, au scris despre bisericile dărâmate după Dictatul de la Viena, din părțile Harghita și Covasna. Atunci am aflat prima dată despre lucrurile astea. Și când am ajuns aici și le-am văzut pe viu… A trebuit să le restaurez, să le refac. Să tai din ele copacii și să scot camioane de moloz din ele. Și-am dat seama câtă dreptate avea Înaltul Nicolae. Cartea a apărut înainte de 1989, numai Dumnezeu știe cum a scăpat de sub cenzură – a fost o descriere autentică.

I-am povestit despre carte și i-am confirmat autenticitatea, pagină cu pagină. Apoi acum mai bine de 15 ani, eu am fost repartizat, după intrarea mea în Sinod, la comisia de relații externe a BOR, al cărei președinte era Înaltul Nicolae. La toate sinoadele, timp de mai bine de 15 ani, am lucrat în aceeași comisie, unde am putut să ne cunoaștem mai bine. Am putut să discutăm mai deschis. Acestea au fost repere din viața mea cu ierarhul Nicolae. Au fost relații absolut sinodale. Era mitropolitul Banatului, eu, proaspăt intrat în Sinod – am păstrat distanța și respectul cuvenite față de ierarhii mai în vârstă, am respectat rangul pe care l-a avut, și felul dânsului de a fi. Atmosfera era mai lejeră într-o comisie dar eram pe probleme oficiale, amiabile.