ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Agenţia mediafax.ro relatează, citând presa locală din regiunea autonomă găgăuză, că membrii Executivului au propus Adunării Populare (Parlamentul) de la Comrat să prezinte Parlamentului de la Chişinău o iniţiativă legislativă care să modifice Codul Penal al Republicii Moldova, astfel încât îndemnurile publice şi acţiunile cu "caracter unionist" sau răspândirea de materiale ce conţin astfel de îndemnuri să fie pedepsite cu amenzi şi pedepse cu închisoarea de până la trei ani.


"Persoanele care spun că trebuie să lichidăm statul moldovenesc şi să-l alipim la România trebuie să stea în închisoare", consideră başcanul autonomiei găgăuze, Mihail Formuzal.

De asemenea, în proiectul de lege se propune pedepsirea susţinerii acţiunilor unioniste şi a declaraţiilor în presă cu o amendă de până la 16.000 de lei moldoveneşti (aproape 1.200 de dolari).

"La conducerea ţării nu trebuie să se afle persoane care promovează ideea unionismului. Pledăm pentru întărirea statalităţii moldoveneşti şi, de aceea, dacă Parlamentul R.Moldova nu va adopta acest proiect de lege, înseamnă că toată conducerea Republicii Moldova nu consideră statul drept unul independent, suveran şi neutru", a conchis başcanul Găgăuziei.

Iniţiativa Executivului autonomiei a fost depusă în Adunarea Populară de la Comrat pentru examinare.

În luna februarie, două referendumuri declarate ilegale de justiţia din R. Moldova au fost organizate în Găgăuzia, iar locuitorii din regiunea autonomă s-au pronunţat masiv în favoarea dreptului la autodeterminare şi a aderării R. Moldova la Uniunea Vamală.

Republica Moldova semnează la 27 iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar, în acest context, liderii de la Comrat au lansat o serie de critici la adresa Chişinăului.