ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În dimineața Sâmbetei Mari, în Ierusalim, la biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului, după Slujba Prohodului, are loc, în fiecare an, ritualul de pregătire pentru primirea Luminii Sfinte. De 2000 de ani, în locul Învierii Lui Hristos, se petrece această minune, pe care nimeni nu a reușit să o explice, deși mulți oameni de știință au încercat să facă tot felul de ipoteze prin care să explice acest fenomen.

În primă fază, are loc sigilarea Sfântului Mormânt cu 4 sigilii: al evreilor, al musulmanilor, al arabilor și al ortodocșilor. Astfel, se pecetluieşte uşa Sfântului Mormânt în faţa clerului şi a mulţimii de pelerini, cu două panglici de pânză albă și ceară, în așa fel încât cele patru peceți să formeze litera X.

Ulterior, slujba Vecerniei, Patriarhul Ortodox, al Ierusalimului, însoțit de doi diaconi purtători a câte un potir pentru Lumina ce va să vină, împreună cu mulţimea mare de clerici și pelerini pornesc în procesiune de la Patriarhia din Ierusalim către Biserica Sfântului Mormânt. Patriarhul este dezbrăcat de straiele strălucitoare și controlat de surse de lumină. Pecețile sunt rupte, după care, îmbrăcat doar în rândul de haine negre începe să se roage, 15-20 de minute. Se spune că Lumina o trimite Dumnezeu ca o săgeată, care aprinde vata așezată pe piatra Sfântului Mormânt. Acest foc este diferit, în primă fază, de oricare altul, prin faptul că are o culoare albăstrui-verzuie și nu arde. Patriarhul aprinde un mănunchi de 33 de lumânări, reprezentând vârsta Mântuitorului, cu care iese în fața mulțimii, strigând „Veniți să luați Lumină!”

Lumina Sfântă este păstrată în altarul bisericii tot restul anului.

Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, va fi adusă, sâmbătă seară, în România, în jurul orei 19:00, de o delegaţie a Patriarhiei Române, cu un avion special. Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală, iar de la Aeroporul Internațional Henri Coandă, Lumina Sfântă va fi transportată cu trei avioane de mici dimensiuni la Suceava, Satu-Mare (cu escală în municipiul Cluj-Napoca) şi Timişoara pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din restul ţării.

(FOTO: libertatea)